Coprofagia nu este ceva anormal pentru animale, mai ales pentru cele erbivore, care mănâncă rădăcini și ierburi greu de digerat. Dacă își înghit propriile lor fecale proaspete, abia eliminate, ele oferă astfel corpului lor posibilitatea la o a doua șansă de a extrage substanțele nutritive din ierburile pe care le-au mâncat. Putem vorbi astfel de o digestie dublă.
Există animale coprofage. Unele dintre ele își mănâncă propriile lor fecale. Printre animalele care au un astfel de obicei de-a dreptul scârbos și neigienic, putem enumera și câinii, animalele noastre companie.
Cuvântul „coprofagie” provine din limba greacă, unde „copros” înseamnă fecale, iar „phagie” înseamnă a mânca. Deci coprofagia este obiceiul prin care animalele își consumă propriile lor excremente.
Printre animalele coprofage putem enumera chiar și câinele și pisica, animale care trăiesc pe lângă casa omului sau chiar cu noi în casă. Dacă observăm la animalul nostru că își mănâncă propriile excremente sau ale altor animale (vezi imaginea), trebuie să descoperim cauzele pentru care câinii noștri, deși sunt bine hrăniți și avem grijă de ei, în momentul în care sunt lăsați liberi mănâncă fecale.
De obicei cățelele când au pui mici, mănâncă fecalele puilor lor, căci așa este obiceiul lor ca mame, să curețe după ce puii lor își golesc intestinele de fecale, pentru ca să păstreze culcușul curat. Cățeii când sunt mici își pot mânca fecalele din curiozitate. Dacă și câinii ajunși la maturitate sunt coprofagi, aceasta poate însemna ori că este prea înfometat ori că hrana pe care i-o oferim noi este lipsită de substanțele nutritive de care are nevoie corpul lor, dar mai poate însemna și că animalul este bolnav. Prezența viermilor intestinali poate determina coprofagia, pentru că viermii intestinali consumă majoritatea substanțelor hrănitoare. Funcționarea defectuoasă a pancreasului poate fi și aceasta o cauză a coprofagiei. În astfel de cazuri trebuie să apelăm la un medic veterinar.
Coprofagia la câini este o tulburare de comportament destul de frecventă și există o sumedenie de remedii. S-au inventat medicamente speciale care i se dau animalului să le mănânce și nu-și va mai mânca excrementele, căci devin fie iritante pentru ochi, fie vor descuraja animalul prin gustul lor neplăcut.
Coprofagia se întâlnește și în rândul animalelor sălbatice. Printre animalele sălbatice care își consumă propriile fecale sau pe cele care aparțin altor animale, se numără:
- Lupii, dar numai atunci când le este foarte foame și nu au ce mânca.
- Leneșul, care mănâncă și fecalele omului.
- Iepurele de câmp, șobolanul, porcul, șoarecele, șoarecele scurmător, hamsterul, popândăul cu buzunare, șoarecele cangur, porcușorul de Guineea, chinchila, gorila, urangutanul, lemingul, elefantul, hipopotamul și lista poate continua cu o sumedenie de păsări și insecte.
Printre păsările coprofage se numără pescăreii și rândunica de furtună. Există insecte cărora le plac excrementele diferitelor animale și le consideră o delicatesă pentru că găsesc în ele semințe care provin de la fructele pe care le-au mâncat acele animale și le-au eliminat. Pe primele locuri printre insectele coprofage trebuie puse muștele și gândacii de bălegar, scarabeul și acarienii de pășune, cărora le plac excrementele. Atât muștele cât și gândacii de bălegar își depun ouăle în excrementele animalelor, astfel încât puii lor să eclozeze în hrana aflată la îndemână. La om dacă apare coprofagia este considerată ca o tulburare gravă de comportament, ca o dereglare psihică. Excepție fac copiii mici, care nu știu că este „caca” și nu este bun de mâncat.
Navigare în articole
Foarfeca bălții – o plantă ferăstrău de o duritate uimitoare→