10 Anecdote cu celebrități

1. Celebrul compozitor Gluck era la Paris. Uitându-se la o vitrină, a spart din greșeală un geam care valora exact doi franci și jumătate.
Negustorul neavând să-i dea restul la bancnota de cinci franci pe care i-o întinse compozitorul, a vrut să se ducă să schimbe prin vecini.
– Nu-i nevoie i-a spus Gluck. Completez cu restul. Și mai sparse încă un geam.

2. La premiera uneia din piesele fiului său cineva îi spune lui Dumas-tatăl:
– Cred că și dumneata ai în parte un merit!
– Numai în parte? Mi se pare că principalul merit este al meu. Eu sunt autorul autorului.

3. Celebrul compozitor Gluck, fiind întrebat într-o zi de un prieten ce-i este mai drag pe lume, a răspuns:
– Banii, vinul și gloria.
Prietenul i-a reproșat:
– Cum poți pune banii și vinul înaintea gloriei? Asta înseamnă că nu ești sincer, te ții de glume.
– Ba sunt foarte sincer. Cu banii cumpăr vin, vinul îmi trezește talentul, iar talentul și geniul îmi aduc gloria.

4. Scriitorul francez Mirabeau, vorbind despre un om foarte gras a spus în glumă:
– Natura l-a creat astfel pentru a dovedi cât se poate întinde pielea umană fără a plesni.

5. Când un unchi bătrân și zgârcit a murit, lăsându-i o mare moștenire, marele scriitor Balzac a comunicat vestea astfel: „azi la ora 5 dimineața, unchiul meu și cu mine am pășit într-o lume mai bună.”

6. Frederic cel Mare, regele Prusiei, a oferit o decorație unui locotenent al armatei sale.
– Maiestate, a spus tânărul plin de sine, pot accepta decorația doar pe câmpul de luptă!
– Nu te prosti, i-a răspuns suveranul. N-o să încep pentru dumneata un nou război.

7. Baudelaire, celebrul poet francez, a fost întrebat de o vanitoasă și vârstnică doamnă, căreia toată lumea îi făcea complimente:
– Câți ani îmi dați, maestre?
Poetul i-a răspuns ușor sarcastic:
– De ce v-aș mai da și eu, din moment ce aveți deja atâția?!…

8. Într-o seară la Compiegne, Merimee, marele dramaturg și istoric francez, a propus un joc, o dictare de câteva rânduri celor prezenți. Jocul a fost admis în unanimitate și, după dictare, Merimee a trecut la corectarea lor. Câștigător a fost declarat prințul Metternich, care făcuse doar 3 greșeli de ortografie; Napoleon al III-lea făcuse 75, Alexandre Dumas 24 și Octav Feuillet 19.
Dumas a fost primul care și-a revenit din deprimare și încercând să facă o glumă se adresă prințului Metternich:
– Principe, de ce nu vă prezentați la Academie ca să ne predați câteva lecții de ortografie?

9. Șerban Cioculescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, se afla la cafenea, când a fost abordat de un mai proaspăt venit, care i-a adresat o întrebare capabilă să-l pună în mare încurcătură.
– Domnul Cioculescu, am auzit de un scriitor francez Toidi. Cine ar putea fi?
– Toidi, Toidi, se concentrează Cioculescu, care nu avea habar de acest autor, dar care nici nu dorea să-și sifoneze faima de mare cunoscător al literaturii franceze. Da mi-aduc aminte, este un scriitor provensal, dar, desigur, nu de mâna întâi.
– Ce mi se pare mie interesant, îl întrerupe cu candoare intrusul, este că numele lui se citește și invers.
– Cum adică? A întrebat Șerban Cioculescu, care deja înțelesese că a căzut în capcană.
– Uite așa, și-i întinse un bilețel pe care scria: TOIDI – IDIOT.
– Dacă mă gândesc bine, s-ar putea să mă fi înșelat, dar, îți mulțumesc pentru cartea de vizită.

10. Scriitorul Alexandre Dumas – fiul lua masa cu doctorul Gistal, o celebritate a timpului. Când au trecut în salon, la cafea, doctorul Gistal s-a apropiat de Dumas și i-a spus:
– Din câte știu, ai un talent nemaipomenit de a improviza versuri.
Dumas nu pregetă, luă albumul și scrise:
„De când doctorul Gistal
Are bolnavi în îngrijire
S-a golit chiar un spital
… Dar s-au umplut trei cimitire!”