Dragobete – sărbătoarea iubirii la români

Ziua de Dragobete, ziua de 24 februarie, este o zi de sărbătoare plină de semnificații și de tradiții. Noi românii, sărbătorim în această zi ”Ziua îndrăgostiților”. Aceasta este Ziua iubirii”, a renașterii, a primăverii, a bucuriei, a tinereții și a speranțelor care se pot concretiza în căsnicii fericite.

Fiecare popor își are tradițiile și obiceiurile lui, pe care le transmite din generație în generație. Dragobete la români, este asemănător zeului Cupidon de la romani, lui Eros de la greci și Sf. Valentin din creștinismul occidental. Aproape toate popoarele lumii au protectori ai iubirii. Toate popoarele au o zi anume dedicată dragostei, căci iubirea este sentiment divin, sădit de Dumnezeu în sufletele noastre, ale tuturor oamenilor.

În spiritualitatea populară zilele dedicate Sfântului Ioan Botezătorul sunt considerate ca fiind zile dedicate iubirii. Ziua de Dragobete (24 februarie) și Ziua de Sânziene, numită și Drăgaica (24 iunie), ambele zile sunt dedicate iubirii și speranței că iubirea îi va lega definitiv pe cei care se iubesc, se vor căsători și vor alcătui o familie fericită.

Dragobete este sărbătoarea primăverii, căci 24 februarie este la sfârșitul iernii, aproape de începutul primăverii. De aceea mai este numită și ”cap de primăvară” pentru că după această zi oamenii încep să iasă pe câmp la lucrările agricole. Dragobete este sărbătoarea renașterii, a trezirii naturii la viață. Păsările călătoare se reîntorc în țară, la vechile lor cuiburi, sau dacă sunt tinere și singure își caută perechi și își fac cuiburi. Florile de primăvară încep să răsară prin păduri și pe câmpuri. Tinerii, mai ales adolescenții, se caută unii pe alții și simt nevoia să lege prietenii. În lumea satului, pe vremuri, băieți și fete se adunau în grupuri și plecau la pădure să culeagă flori. Băieții ofereau florile culese de ei fetelor pe care și le doreau prietene. Așa se legau prietenii, care de multe ori erau pecetluite și cu câte un sărut. De multe ori aceste prietenii legate primăvara, în zi de Dragobete se finalizau toamna cu nunți și mari ospețe.

Dragobete la români, din moși strămoși, este numit ”sărbătoarea îndrăgostiților” și ”sărbătoarea iubirii”, tocmai pentru că tinerii legau prietenii durabile, care se concretizau prin unirea lor definitivă în căsnicii fericite.

În credința noastră populară Dragobete era un tânăr chipeș și iubitor, cu fire veselă, care îndemna tinerii să se iubească și să își pecetluiască jurămintele de dragoste prin sărut. Legenda spune că Dragobete era fiul Babei Dochia, cea cu nouă cojoace, dar nu se știe dacă legenda are o bază istorică reală. Tradiția însă se păstrează în ziua de 24 februarie, de Dragobete, băieți și fete se întâlnesc și se leagă prietenii.

De Dragobete se mai păstrează un vechi obicei. Fetele obișnuiesc să pună sub pernă busuioc, în speranța că îl vor visa pe cel cu care se vor căsători. Cântecul popular ”Mi-am pus busuioc în păr”, vorbește chiar despre obiceiul fetelor de a pune busuioc în păr, la poartă și chiar sub pernă.

De-a lungul anilor s-a transmis credința că cei care se sărută în ziua de Dragobete vor rămâne împreună și se vor iubi. Zicala din popor ”Dragobetele sărută fetele” își are originea tocmai în obiceiul băieților de a săruta fetele pe care și le doresc ca prietene și cu care doresc să lege o prietenie durabilă, care să se concretizeze în final cu o căsătorie.

Dragobete este sărbătoarea tradițională a iubirii și își are originile în folclorul nostru românesc. Această frumoasă sărbătoare își are rostul ei, căci ne amintește că cel mai important lucru din viața noastră rămâne iubirea. Bine ar fi să nu ne limităm doar la această singură zi din an în care ne purtăm frumos unii cu alții și ne iubim, ci să ne purtăm în acest fel tot anul, purtând în suflet continuu acest frumos sentiment. Ce bine ar fi!