Dragostea este sentiment divin

Dragostea este sentiment divin, este atât de dulce și de plăcută, încât face inima omului să se înmoaie, să se topească, să se reverse în afara ei, să fie mare și frumoasă, caldă, sfântă și luminoasă. Inima care simte iubirea divină, se află în stare topită de iubire, în stare de fericire sublimă.

La început inima omului era mare și frumoasă, darnică, bună și generoasă. Dacă omul și-ar fi păstrat alcătuirea bună, dată de Dumnezeu, el ar fi în prezent un înger al pământului pe care stă. Ni s-a stricat alcătuirea bună, pentru că am devenit egoiști și materialiști. Dacă vrem să revenim la normal, să ne recăpătăm starea bună sufletească, măcar în plan energetic să fim așa cum ne vrea Dumnezeu, atunci să ne deschidem sufletul spre iubire, nu spre ură. Să ne străduim să fim așa cum ne vrea Dumnezeu, ca să ne dea energie vie dumnezeiască din Sine Însuși și să devenim puternici. Iubirea ne face mai buni și ne dă puteri, însă ura ne face mai răi și incapabili să ne transformăm în îngeri pământești, așa cum ne vrea Dumnezeu.

O fiară sălbatică, crudă și nemiloasă devine omul cu suflet rău, mânios și dușmănos, egoist și materialist, care se iubește pe sine însuși atât de mult, încât nu este în stare să se mai gândească la nimeni decât doar la el însuși și… atât. Acest gen de oameni egoiști și materialiști sunt închiși în ei și au suflet mic, egoist și materialist, iar ei pot fi cunoscuți de ceilalți oameni din jur după faptele lor.

Dragostea adevărată nu este modificată de sentimente egoiste, nici de interese materialiste, nici de goana după câștig personal, nici de simpatii sau antipatii. Adevărata dragoste este curată, nemodificată de comportamentul celor din jur și de ceea ce fac ei.

Dragostea adevărată este sentiment divin dăruit de Dumnezeu omului ca să simtă când este plină inima lui de energie divină și când rămâne în el numai cu energiile Pământului pe care stă. Noi fiind făcuți de Dumnezeu din ”țărână”, dar și din energie divină suflată de Dumnezeu din Sine Însuși și dăruită nouă, avem o dublă alcătuire energetică, pământească, dar și dumnezeiască. Ne putem folosi de ambele feluri de energii din noi: și de cele pământești de formă materială, de natură gravitațională, dar și de cele cerești de formă duhovnicească și sfântă, de natură dumnezeiască.

Noi avem în noi energii care ne pot ajuta să facem lucrurile exact așa cum le vrea Dumnezeu și ni le arată Fiul Său la nivelul nostru mintal, verbal și simțual. Noi putem deveni cei mai buni lucrători ai Pământului pe care ne aflăm. Am fost creați de Dumnezeu ”în mod special” pentru a ajuta viețuitoarele pământești de formă energo-materială, cele numite de noi plante și animale. Dacă iubim natura din jurul nostru, dacă ne place locul în care ne aflăm, dacă vrem să fie așa în permanență, atunci să avem grijă de el. Să-l păstrăm în starea bună în care l-a făcut Dumnezeu și să ocrotim viețuitoarele lui, căci de ele depinde și viața noastră la nivelul nostru material pământesc.

Suntem ființe vii de formă treimică, cu trup material pământesc, cu suflet viu în noi de natură energetică și cu duh radiar în noi de natură solară, de formă vie. Noi suntem vii pentru că ajung la noi energiile sfinte dumnezeiești, pe care Dumnezeu ni le dă, le toarnă în noi continuu, dar numai prin intermediul duhului Său radiar de natură solară, care își deșartă conținutul său valoros în centrul nostru. În felul acesta noi ne primim energia necesară vieții și lucrului nostru pe acest Pământ cosmic pe care ne-a pus Dumnezeu în calitate de ”lucrători și de paznici” ai Creației Sale Dumnezeiești de la suprafața lui (Facerea 2, 15).

Pământul cosmic pe care ne aflăm noi nu este pustiu, ci are viețuitoare pe el, dar de formă materială, făcute de Dumnezeu din energii pământești, concentrate în ele sub formă de atomi și molecule. Pe acestea le-a folosit Dumnezeu pentru a face din ele ”celule vii” de formă vegetală și animală. La urmă a făcut și celule vii de formă umană.

Noi vedem cât de variată este lumea vegetală și animală de pe Pământul pe care stăm și ar trebui să înțelegem că aceasta este LUCRAREA lui Dumnezeu. Și noi suntem lucrarea Sa. Și noi suntem făcuți de Dumnezeu tot din celule vii, dar de formă ”umană”, care au primit ”alt fel de energii” și alt fel de puteri și care cresc și se înmulțesc ”după alte legi” hotărâte de Dumnezeu. Noi suntem puși de Dumnezeu pe o treaptă intermediară între treapta animalelor pământești și treapta sfinților îngeri cerești. De aceea la partea noastră inferioară ne asemănăm cu animalele pământești, iar la partea noastră superioară ne asemănăm cu Sfinții Îngeri Cerești.

Noi am primit ”binecuvântarea lui Dumnezeu” de a crește și de a ne înmulți, în așa fel încât să ”umplem pământul” și să-l stăpânim. Dar pentru a umple pământul pe care stăm și pentru a-l stăpâni atât pe el cât și tot ce se mișcă pe el, adică viețuitoarele lui, mai întâi trebuie să ne umplem pe noi înșine cu energii sfinte dumnezeiești. Mai întâi trebuie să se înmulțească în noi energiile sfinte și să se reverse în afara noastră, în spațiul din jur. Să iradieze din noi căldura iubirii curate, lumina înțelepciunii adevărate, să devenim ființe iubitoare și înțelepte, cu suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, să fim buni la suflet, darnici, miloși, plini de bunătate și de iubire curată. IUBIREA este calitatea sufletească pe care vrea Dumnezeu să o avem cu toții. Ea este marea virtute a omului, pe care l-a înzestrat Dumnezeu cu cele mai mari daruri și haruri.

Având în noi două feluri de energii contrare, situate la poluri opuse, având în noi și energii pământești de formă minerală, care aparțin Pământului pe care stăm, dar având și energii dumnezeiești, pe care ni le dă chiar Dumnezeu, noi vom simți că unele dintre ele ne trag ”în jos” iar altele ”în sus„. Noi vom simți că unele ne trag spre treapta animalelor pământești și ne fac să ne comportăm și noi la fel ca ele, iar altele ne trag spre treapta sfinților îngeri cerești, spre starea de sfințenie și curățenie sufletească, spre bunătate și iubire curată, spre dorința sinceră de a-i ajuta pe cei din jur, dacă vedem că au nevoie de ajutor.

O vorbă bună spusă unui om necăjit nu costă nimic, dar contează enorm. A întinde o mână de ajutor cuiva aflat într-o stare deplorabilă, este un gest care îl face pe om cu adevărat superior. Iubirea îl înnobilează pe om. Ura îl desfigurează, îl coboară atât de jos, încât nu mai seamănă deloc a om. Dumnezeu se sălășluiește în inimile iubitoare, care se deschid spre semenii lor cu dragoste curată, cu dorința de cooperare și conlucrare spre binele tuturor. Acestea sunt inimile binevoitoare și gata să ajute pe cei din jur, pe care Dumnezeu le umple cu cele mai bune energii ale Sale.