Monarhul cu ceafă neagră este o pasăre mică, frumoasă și foarte elegantă, care trăiește în Asia. Această pasăre ne uimește prin faptul că își căptușește cuibul cu un soi de ciuperci, care produc antibiotice. În felul acesta își protejează puii de infecții.
Această pasăre trăiește în pădurile tropicale din sudul și sud-estul Asiei, în Peninsula India, Peninsula Indochina și Arhipelagul Indoneziei. Ea poate fi întâlnită pe areale destul de mari, de la țărmul oceanului și până la zona dealurilor împădurite.
Monarhul cu ceafă neagră, după numele științific Hypothymis azurea, are un frumos colorit albastru azuriu. Este o pasăre micuță și delicată, cu picioare scurte. Lungimea corpului ei abia ajunge pe la 16-17 centimetri. Pe cap, spre ceafă are o pată mare neagră, alcătuită numai din pene negre, de unde-i vine și numele. Pe burtă penele sunt de culoare alb-cenușie. Aceasta este înfățișarea masculului. Femela nu are pata neagră pe ceafă, iar aripile ei sunt gri-maronii. Doar penele de pe capul ei au culoarea albastru azuriu. Atât masculul cât și femela, deasupra ciocului au câteva pene negre.
Monarhul cu ceafă neagră este o pasăre arboricolă și își duce viața mai mult prin copaci. Îl vezi adesea stând pe o ramură ca un rege care-și privește teritoriul. Zboară rapid după insecte și se întoarce pe aceeași ramură.
Își alege locul pentru cuib acolo unde ramurile se bifurcă în sus ca o furculiță în 2-3-4 direcții. Cuibul este mic, cât o cupă minusculă perfect rotundă, dar este bine sprijinit de ramuri și are stabilitate. Interesant este modul în care își face cuibul din paie și îl căptușește cu ciuperci din genul Marasmius, care sunt renumite prin faptul că produc antibiotice. De unde știe pasărea aceasta care ciuperci produc antibiotice naturale, ca să căptușească cuibul cu ele și astfel să își protejeze puii de infecții? Există păianjeni prin aceste păduri, care transmit viruși. Bunul Dumnezeu a știut să le ofere păsărilor astfel de protecții.
Se cunosc 23 de subspecii de monarhi. Aceste păsări sunt insectivore, iar preferatele lor sunt muștele. Monarhii nu formează grupuri separate, ci se amestecă și cu alte neamuri de păsări și alcătuiesc grupuri mixte. Perioada lor de înmulțire este în lunile mai-iunie. Perechile formate își pregătesc cuibul împreună. De fapt cuibul îl face femela, însă masculul asigură paza. Femela depune în cuib 2-3 ouă, pe care le clocesc pe rând ambii părinți. După 12 zile din ouă ies puișorii pe care îi hrănesc amândoi. Monahul devine foarte agresiv când își apără cuibul. Deși el este o pasăre mică poate ataca și păsări mari dacă se apropie de cuibul lui. Nu are un cântec care să fie prea melodios, dar obișnuiește să cânte des și rapid, deoarece în felul acesta își marcheze teritoriul și să își face cunoscută prezența.
Monarhii cu ceafă neagră nu sunt pe cale de dispariție cu toate că în ultima vreme numărul lor a început să scadă. Dacă oamenii desfășoară diferite activități în zonele în care trăiesc aceste păsări, ele părăsesc zona. Se retrag mai în adâncul pădurii, deoarece le deranjează prezența oamenilor și vor să se simtă în siguranță.
Navigare în articole
Săptămâna Albă sau a brânzei: o ușoară formă de început de post→