Piciorul cocoșului – Plantă medicinală folosită în homeopatie

Piciorul cocoșului numit Ranuncul bulbos (Ranunculus bulbosus) este cunoscut și cu numele „Napul Sfântului Antonie”. Se mai numește și „Cupa de aur” datorită culorii și formei pe care o au frunzele acestei plante. În unele zone este cunoscută și sub numele de „Talpa broaștei”, tot datorită frunzelor ei. Este o plantă perenă ce face parte din familia Ranunculaceae, originară din Europa, dar a fost introdusă și în America de Nord și în alte zone ale grobului. Are flori superbe de un galben viu și strălucitor. Ca frumusețe florile acestei plante rivalizează cu multe plante de cultură din grădinile noastre, motiv pentru care poate fi întâlnită și ca pantă ornamentală prin unele grădini și chiar și în ghivece. Piciorul cocoșului face parte din flora spontană și crește pe câmpuri, prin pășuni și prin pajiștile din zonele împădurite ale zonei temperate din emisfera nordică.

Piciorul cocoșului are formă de tufă mică de circa 20-40 de centimetri înălțime, cu multe ramuri păroase. Florile se află la vârful ramurilor și sunt alcătuite din 5-7 petale de un galben viu, strălucitor și frumos. Se aseamănă cu florile untișorului. Frunzele sunt lobate și păroase. Preferă locurile însorite. Rădăcina este sub formă de bulb, la fel ca la ceapă, de unde-i vine și numele de „bulbos”. După ce planta se usucă la suprafață, rămâne bulbul în pământ și supraviețuiește peste iarnă. Dacă între timp nu este găsit în pământ de porcii mistreți, care-l caută, fiindcă pentru ei este o delicatesă, în primăvara următoare va crește o nouă plantă din bulb.

Această plantă conține glicozidă toxică ranunculină, care o face să aibă un gust amar, acid și animalele care pasc iarbă o ocolesc și nu o mănâncă în stare proaspătă. Dar când se usucă se pierde toxina din ea și este bună de mâncat, deci fânul care conține și aceste plante poate fi folosit pentru hrana animalelor. Porcii însă o mănâncă cu plăcere și în stare proaspătă, dar numai rădăcina ei, adică bulbul, motiv pentru care această plantă mai este cunoscută și cu numele de „Napul Sfântului Antonie”, pentru că acest sfânt este patronul acestor animale. Încă din vechi timpuri piciorul cocoșului a fost folosit în medicina tradițională pentru diferite tratamente externe. Este cunoscut faptul că această plantă conține compuși toxici care pot provoca iritații ale pielii și sunt dăunători dacă sunt înghițiți. Pe vremuri, cerșetorii din Europa au profitat de faptul că această plantă produce iritații ale pielii, ajungând până la a face să crească vezicule pe piele, care când se sparg se formează răni superficiale deschise. Ca să trezească mila trecătorilor, cerșetorii își produceau astfel de răni pe piele. În zilele noastre nu se mai practică astfel de metode de cerșetorie, iar această plantă și-a căpătat un bun renume în homeopatie.

În prezent planta piciorul cocoșului este folosită și în medicina homeopată. Din planta înflorită, luată toată, în întregime se fac medicamente folosite în erupții cutanate, eczeme, herpes, zona zoster. Este folosită și în dureri intercostale acute și ale pleurei care apar după acumularea de lichid în ea. Tratamentele cu medicamente homeopatice se fac numai după sfatul medicului și numai de către medicii care dețin competență în homeopatie. Această plantă oferă beneficii oamenilor, dar trebuie să fim atenți la folosirea ei. Natura sa toxică îi limitează aplicațiile. Pe scară largă este folosită în hrana animalelor, dar și ca plantă ornamentală prin grădini. În ceea ce privește medicamentele homeopate este bine să știm că ele se prepară în laboratoare farmaceutice specializate, prin procedee specifice și se iau numai cu recomandarea medicilor competenți.