Măreția omului nu stă în trup ci în sufletul său

Dumnezeu îi ajută pe oamenii harnici și muncitori: le luminează mintea, le dă gânduri bune, rațiuni pure, conștiință trează, inimă iubitoare de bine, le dă har creator și multă putere de muncă. Oamenilor harnici și muncitori le dăruiește Dumnezeu, la sfârșitul lucrului lor, câte o picătură de energie sfântă din Duhul Său Dumnezeiesc. În picătura aceea de energie sfântă se ”oglindește” întreaga lucrare făcută de ei, din care se poate vedea că au făcut exact cele dorite și arătate de Dumnezeu, pentru că erau deja sădite în inimile lor în chip de dorințe comune divino-umane.

Ca urmare a facerii de lucruri bune și folositoare, de care se bucură mai multă lume din jurul lor, oamenii câștigă câte o picătură de energie divină, de formă caldă, luminoasă și plină de har din Bunul și Sfântul Duh Dumnezeiesc. Această picătură de energie divină, le rămâne lor definitiv, în chip de ”amintire” întipărită la nivelul lor conștient, rațional, simțitor și inteligent. Există la nivelul nostru sufletesc și un astfel de nivel energetic conștient, la care scrie și Dumnezeu dorințele Sale, scrie și omul realizările sale.

 Toate dorințele lui Dumnezeu, sădite în inimile noastre, au ca scop să ne împingă înainte pe drumul cel bun al urcușului nostru duhovnicesc. Acest urcuș este pus de Dumnezeu în fața noastră ca Drum al Vieții Noastre. Dumnezeu vrea ca noi să urcăm continuu pe Scara Vieții, din treaptă în treaptă, spre culmile desăvârșirii noastre ca ființe vii, active și bine lucrătoare, de natură ”umană”, să devenim ființe darnice, miloase și generoase. Dumnezeu vrea ca omul să aibă suflet bun, deschis spre cooperare și conlucrare cu ceilalți oameni din jur, gata să se ajute unii pe alții la nevoie, la greu, în situații dificile și să se poarte între ei ca frații.

Realitatea este că în interiorul nostru sunt ”împletite” laolaltă, în cel mai armonios și frumos mod posibil energiile țărânii pământești cu energiile sfinte dumnezeiești. Alcătuirea noastră este unică și inconfundabilă. Noi suntem singurele ființe din Univers care avem o astfel de alcătuire atât de ciudată și suntem deopotrivă și pământești și cerești, suntem și materiali și duhovnicești.

Dacă nu am uita această realitate și dacă am avea grijă să ne păstrăm ”echilibrul energetic sufletesc” hotărât de Dumnezeu ca fiind cel mai bun pentru noi, nu ni s-ar strica alcătuirea bună ce ne-a fost dată din prima clipă a vieții noastre ca ființe vii, de natură omenească (Facerea 2,7).

Dumnezeu ne-a făcut din țărână pământească, dar ne-a ”îmbrăcat” în energie vie dumnezeiască, de natură sfântă și atotputernică și în felul acesta ne-a dăruit puteri sfinte dumnezeiești: atotcreatoare de lucruri bune și folositoare. Noi avem puteri sfinte dumnezeiești, dar numai atunci când suntem ”îmbrăcați” în energie divină, nu și când suntem ”goi duhovnicește”, numai cu țărâna pământului din noi.

Dacă ne dăruiește Dumnezeu energie vie din Sine, suntem atotputernici și avem sufletul mare și frumos, cald, sfânt și luminos, revărsat în afara trupului nostru material, ca un fel de îmbrăcăminte a lui proprie. Dacă ne consumăm energiile sfinte din noi și rămânem numai cu țărâna pământească din trupul nostru material, există riscul să avem un suflet mic, meschin și egoist, concentrat în sine la maxim, de formă grosieră și grosolană, redus doar la nevoile noastre personale. Acesta este sufletul egoist și egocentric, redus la partea noastră materială, presat de grijile și problemele vieții cotidiene, pe care o desfășurăm pe pământul cosmic pe care ne aflăm.

Acestea sunt extremele noastre! Acestea sunt cele două stări ale noastre sufletești: cea bună și cea rea, cea îngerească și cea dobitocească, cea imaterială de natură cerească și cea materială de natură pământească.

Starea cea bună este starea noastră sufletească de natură duhovnicească și sfântă, de formă altruistă, darnică și mărinimoasă, deschisă spre ajutorarea celor din jur. Starea cea rea este starea noastră sufletească de natură materială, de formă egoistă și materialistă, golită de sfințenie și curățenie sufletească, pentru că este murdărită de pofte animalice trupești, de dorințe exagerate sufletești și de visele minții noastre omenești. Aceasta este starea noastră de lăcomie, de tiranie și zgârcenie, când sufletul omului este închis în sine, este mic și redus la propriile lui nevoi personale.

 Gândindu-ne la aceste două stări ale sufletului nostru omenesc, ne putem da seama că măreția omului nu stă în trupul lui material pământesc, făcut din țărână, ci în sufletul lui mare și generos, darnic, bun și milos, gata să ajute pe cei din jur, care au nevoie de ajutor.

Putem să ajungem la starea cea bună și să avem un suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, revărsat în afara trupului nostru material pământesc, dacă ne punem pe noi înșine în slujba lui Dumnezeu, cu trup și suflet, cu toată energia din noi. Dumnezeu îi va da fiecărui om exact ce-i trebuie ca să urce mereu, din treaptă în treaptă, spre culmile desăvârșirii, ca ființă vie, activă și bine lucrătoare, cu adevărat ”umană”.

Omul bun este mare prin faptele sale de adevărată omenie, prin dărnicie, bunătate sufletească și milă, prin cinste, corectitudine și comportament frumos (etic și estetic). Datorită legăturii lui sufletești cu Dumnezeu este posibil ca omul să aibă un astfel de comportament frumos, care face cinste unui om și îl ridică pe o treaptă superioară. Omul rău este tiran, crud, nemilos, cu suflet mic, meschin și egoist, pentru că și-a consumat energia bună din el și a rămas doar cu țărâna, la fel ca animalele pământești.

Dacă vrem să revenim la starea noastră sufletească bună, atunci să deschidem rapid dialogul cu Dumnezeu și să-L rugăm să ne dea porunci de îndeplinit și lucrări de făcut, iar noi să ne străduim din toate puterile noastre să le realizăm în cel mai bun mod posibil. În felul acesta vom câștiga câte o picătură de energie divină și sărmanul nostru suflet omenesc nu va mai depinde de țărâna din partea noastră materială pământească.

Avem această posibilitate și dacă ”optăm” pentru ea, ne putem salva sufletul de la moarte duhovnicească. Sufletul fiind energie vie dumnezeiască ”suflată” de Dumnezeu din Sine, are nevoie de energii sfinte ca să se mențină într-o stare bună de funcționare și să își poată ajuta și trupul material să se umple și el de energie divină, să se sfințească și el.

Dacă înțelegem această realitate, înseamnă că ne dăm seama ce mare ”responsabilitate” avem și ce nevoie avem să ne punem pe noi înșine în slujba lui Dumnezeu, cu trup și suflet, cu toată energia din noi, ca să ne dea și nouă porunci de îndeplinit și lucrări de făcut, la fel cum le dă și sfinților îngeri cerești. Există această posibilitate pentru noi, deci… să ne folosim de ea. Cu timpul ne vom da seama că așa câștigăm energii sfinte dumnezeiești și începem să urcăm pe trepte superioare, să ne asemănăm cu sfinții îngeri cerești. Măreția omului nu stă în trupul lui material, nici în averile lui pământești, ci stă în sufletul omului și în faptele lui bune și frumoase, plăcute tuturor.