Ferestre Deschise

Dacă Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră.

Menu
  • Prima pagina
  • Prezentare
  • Articole
  • Curiozități
  • Citate celebre
  • De la lume adunate
  • Teste de inteligență
Menu
Omul chemat la slujirea îngerească

Omul chemat la slujirea îngerească

Dacă ne trezește Dumnezeu din somn, cu Sfintele Sale Raze, se trezesc în noi toate puterile noastre omenești, cu care suntem înzestrați din naștere, inclusiv cele care dorm de veacuri ”somn greu” inconștient și nepăsător. Toate se trezesc și devin active devin bine lucrătoare potrivit nevoilor noastre reale, ale întregii ființe omenești: ale trupului nostru material pământesc, ale sufletului nostru energetic uman și ale duhului viu din centrul nostru.

Avem în noi și energii care dorm de veacuri somn greu, inconștient și nepăsător, pentru că sunt închise de Dumnezeu în cele mai mici particule energetice din Univers, cele numite de noi ”atomi”. Avem în noi și energii veșnic vii, active și bine lucrătoare, abia suflate de Dumnezeu din Sine. Când vrea Dumnezeu, toate energiile din noi se trezesc din somn și devin active și bine lucrătoare, inclusiv cele ale țărânii din care ne-a făcut trupul nostru material.

Energiile care atunci se trezesc la viață din somnul cel greu, rămân uimite de Lumina Sfântă care se pogoară din cer și le orbește. Dacă sunt mai curajoase vor deschide dialogul cu Cel care le-a trezit din somn în acel chip atât de neobișnuit și vor întreba speriate: ”Cine ești, Doamne?” Le va răspunde din cer Dumnezeu cu Glasul Său dulce și plăcut, iar ele se vor liniști rapid, deoarece vor simți căldura iubirii Sale Părintești și Dumnezeiești cum se revarsă peste ele și vor începe să se înmoaie și să se topească de fericire, iar bucuria lor va fi enormă.

Îl avem ca exemplu pe Saul, devenit ulterior Apostolul Pavel, care a fost trezit din somnul cel greu de Lumina Sfintelor Raze Dumnezeiești, care ajung până la noi și ne trezesc din somnul cel greu al neștiinței și al necunoașterii lui Dumnezeu. De atâta Lumină Sfântă pogorâtă peste el, Saul a căzut orbit cu fața la pământ și uimit de ceea ce se întâmpla cu el, a avut curajul să întrebe: ”Cine ești, Doamne? (Fapte 9,4).

Saul mergea cu ostașii săi pe Drumul spre Damasc, ca să-i aresteze pe creștini. O Lumină Sfântă Atotputernică S-a pogorât din cer și l-a orbit, iar el a căzut cu fața la pământ. Această orbire exterioară, trupească a declanșat rapid vederea interioară, sufletească și s-au trezit în Saul puterile lui sufletești, cu care noi, oamenii, suntem înzestrați din naștere. Aceste puteri interioare sufletești devin active și bine lucrătoare, doar atunci când vrea Dumnezeu să ne cheme și pe noi la activitate de natură îngerească și să ne dea câte o misiune sfântă de îndeplinit. În felul acesta a fost chemat Saul la misiune apostolică. Când vrea Dumnezeu face și astfel de minuni.

Uimit de ceea ce se întâmpla cu el, Saul a întrebat cu curaj: ”Cine ești, Doamne?” Și Domnul i-a răspuns din cer: ”Eu sunt Iisus Cel pe care tu Îl prigonești!” (Fapte 9, 4-5)

La auzul acestui glas din cer, Saul a simțit cum i se umple inima de căldura dulce și plăcută a iubirii infinite și a înțeles că cel care vorbea cu el și l-a luminat în acel chip atât de minunat, era chiar Hristos, Fiul Dumnezeului Atotputernic, pe care el Îl nega. Saul a zis: ”Doamne, ce voiești să fac?” (Fapte 9,6)

Când Dumnezeu vorbește cu noi, ni se umple inima de fericire, pentru că se trezesc în noi toate puterile noastre sufletești. Toate devin active și încep să lucreze potrivit voinței lui Dumnezeu și poruncilor sfinte date prin Fiul Său, Domnul Dumnezeu Cuvântul, Luminătorul Universal, care este și Luminătorul nostru individual, al fiecărui om în parte.

Iisus este Lumină Sfântă Dumnezeiască ieșită din sânurile lui Dumnezeu Tatăl, Creatorul Suprem, Părintele Universului întreg. Iisus este Lumina lumii create de Dumnezeu. El Se pogoară și la noi în chip de Raze Sfinte Dumnezeiești, dar vine numai la cei pe care vrea Dumnezeu să-i cheme la slujbă îngerească și să le dea vreo misiune de îndeplinit sau vreo lucrare anume de făcut. Așa au fost proorocii din vechime. Așa au fost ucenicii Domnului Iisus Hristos, deveniți apostoli ai neamurilor și mesagerii lui Dumnezeu. Așa a fost și Saul care din ”prigonitor al creștinilor” a devenit el însuși creștin și ”cel mai mare apărător” al creștinismului și al tuturor creștinilor. Saul a devenit unul dintre cei mai mari apostoli și mărturisitori ai adevărului că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia, este Luminătorul și Învățătorul nostru.

Hristos este într-adevăr Mântuitorul nostru și ne ajută să ne desăvârșim ca ființe cu adevărat ”umane”, să fim darnici, miloși și generoși, cu suflet mare și frumos, cald, sfânt și prietenos, să ne ajutăm între noi ca frații, să cooperăm, să ne străduim să facem lucruri bune și folositoare spre binele tuturor. Ne ajută să ne ridicăm la rang înalt de îngeri, punându-ne pe noi înșine în slujba lui Dumnezeu și cerând de bunăvoie și nesiliți de nimeni, porunci de îndeplinit și lucrări de făcut.

În momentul în care ne trezește Dumnezeu conștiința, devenim conștienți de starea noastră reală și de puterile pe care le avem. Înțelegem că am fost creați în mod special pentru a deveni slujitorii lui Dumnezeu, adică purtători de cuvânt, de duh sfânt și de energie vie harică și atotputernică. Atunci când vrea Dumnezeu poate interveni în Creația Sa și poate ”transforma” rapid orice om într-un înger, într-un Mesager al Său, într-un mic luminător pământesc, într-un învățător al celorlalți oameni din jurul lui.

Dumnezeu S-a arătat pe Sine lui Saul, atât cât poate suporta un om să vadă Sfânta Lumină Dumnezeiască, să simtă căldura iubirii infinite care se revarsă peste noi și să nu se topească definitiv, să nu dispară din rândul oamenilor pământești, cu structură materială. Ca urmare a faptului că Dumnezeu se descoperă pe Sine și se arată celor pe care vrea să-i cheme la slujbă îngerească, Saul a devenit și el unul dintre apostoli și s-a remarcat printr-o activitate misionară foarte bogată. A devenit atât de devotat lui Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, încât a ajuns unul dintre cei mai mari și mai cunoscuți apostoli și a adus la creștinism multe popoare.

Văzând o asemene schimbare la Saul, al cărui nume s-a schimbat în Apostolul Pavel, uimirea celor din jurul lui a fost enormă, pentru că ei îl cunoșteau și știau că el era dușmanul creștinilor și prigonitorul lor. Iată ce ”schimbări” și ce ”transformări” uimitoare face Dumnezeu, atunci când intervine în Creația Sa și vrea să întoarcă pe câte unul dintre noi la calea cea bună, a ascultării de Cuvântul Său. Aceasta este calea pe care avem nevoie să mergem noi, toți oamenii, ca să devenim oameni cu adevărat și să ne deschidem sufletul spre fapte de omenie, spre întrajutorare frățească și creștinească.

Calea cea bună, pe care avem noi nevoie să mergem, este calea ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu, de Sfânta Sa Lumină Dumnezeiască, cu care luminează Universul întreg și care ajunge și la noi, la oameni, pe diverse căi.

 Domnul Iisus Hristos, este Sfânta Lumină Dumnezeiască și Se pogoară și la noi, dar în chip de Sfântă Rază, ca să nu ne topească cu iubirea Sa dumnezeiască și să ne lase întreagă structura noastră trupească de formă materială. Ne-a promis că ne va ajuta pe toți cei care vor să se întoarcă la starea cea bună, ce ne-a fost dată de Dumnezeu, din prima clipă a vieții noastre ca ființe vii, active și bine lucrătoare, de natură umană (Facerea 2,7) și să devenim îngeri, nicidecum animale. Și într-adevăr ne ajută! Dar ca să ne ajute, este nevoie ca noi înșine ”să ne deschidem inima” spre Dumnezeu și să putem primi ce ne va da.

De ceea avem nevoie să intrăm în dialog cu Dumnezeu și astfel să se facă ”conexiunea” între puterile noastre sufletești și Sfânta Suflare Dumnezeiască de Cuvânt, care ne luminează și ne arată ce să facem. Dacă ascultăm de Dumnezeu și facem exact ce ne spune vom deveni îngeri și ne vom sfinți, pentru că ne vom umple sufletul de energie sfântă harică și atotputernică, vom dobândi puteri dumnezeiești. Dacă ascultăm de Dumnezeu și facem ce ne spune, ne vom bucura de viață veșnică, pentru că sfinții nu mor, ci intră în Împărăția lui Dumnezeu.

Distribuie:

Navigare în articole

Comoara nevăzută pe care o câștigăm prin fapte bune este viața veșnică→

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ferestre deschise

Articole recente

  • Omul chemat la slujirea îngerească
  • Comoara nevăzută pe care o câștigăm prin fapte bune este viața veșnică
  • Familia Creștină – Biserica Mică de acasă, loc binecuvântat de Dumnezeu
  • Energiile divine ne transformă din oameni în îngeri (explicații simple pe înțelesul tuturor)
  • Duminica Mironosițelor – Duminica Femeilor Creștine

Categorii

  • Articole personale
  • Citate celebre
  • Curiozități
  • De la lume adunate
  • Fără categorie
  • Glume
  • În căutarea adevărului
  • Sfaturi
  • Teste de inteligență

Arhive

  • mai 2026
  • aprilie 2026
  • martie 2026
  • februarie 2026
  • ianuarie 2026
  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
©2026 Ferestre Deschise
Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Navigand in continuare, va exprimati acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe detalii.