Pentru noi ascultarea de Dumnezeu este esențială, iar legătura noastră interioară cu Duhul Său cel Bun și Sfânt, este vitală. Fără energie vie harică dumnezeiască, rămânem niște simple făpturi materiale, asemenea animalelor din jur. Dacă ne dă Dumnezeu energie vie harică duhovnicească din Propriul Său Duh Dumnezeiesc, atunci situația se schimbă total. Atunci ne umplem de Duh Sfânt și devenim ființe calde, luminoase, sfinte și frumoase, de o bunătate rară, gata să ajutăm pe toți cei din jur, la fel ca sfinții îngeri cerești. Iată ce transformare uluitoare produc în noi energiile sfinte, dacă ni le dăruiește Dumnezeu!
Dumnezeu ne dă cu toată dragostea energie vie dumnezeiască din Sine Însuși și ne umple în întregime, de se revarsă și în jurul nostru, dar numai dacă folosim energia din noi în scopuri bune, constructive și pozitive, spre binele tuturor. Dacă o folosim în mod egoist, individual, doar pentru noi înșine, în interes personal, care de cele mai multe ori este doar material, doar pentru trupul nostru pământesc, în acest caz, nu ne mai dă energie din Sine la discreție, ci ne dă ”cu porția” și condiționat de ceea ce facem noi cu ea.
Dacă ne folosim energia din noi în scopuri bune, constructive, spre binele tuturor, ne-o înmulțește continuu și vom putea face lucruri bune, de mare necesitate. Dacă ne folosim energia din noi în interes personal, doar pentru noi înșine, pentru a ne asigura cele necesare trupului nostru material și ne ocupăm numai de el, muncim doar pentru el, în acest caz vom fi activi doar pe timpul zilei, când este lumină în afara noastră, de la soarele cosmic, din apropiere. Pe timpul nopții planetare, când este întuneric în afara noastră, ne va da Dumnezeu și nouă somn greu, să ne odihnim la fel ca animalele din jur.
Dacă ne folosim energia din noi în scopuri rele, distructive, contra semenilor noștri, oameni și ei, la fel ca noi, Duhul lui Dumnezeu nu ne va mai ajuta și nu ne va mai da nici un strop de energie vie harică din Sine Însuși și ne va lăsa ”goi duhovnicește” doar cu țărâna din noi.
De ce nu ne va mai ajuta Duhul Sfânt? Pentru că El este Duhul lui Dumnezeu și este Duhul iubirii infinite, al înțelepciunii desăvârșite, al bunătății nemărginite, al milei fără sfârșit. Dacă noi devenim răi, lacomi, cruzi, nemiloși și ne schimbăm comportamentul și atitudinea față de cei din jur, Duhul Sfânt se retrage din noi, pentru că nu se face părtaș cu noi la rele. De aceea rămânem goi duhovnicește numai cu țărâna din noi și avem puteri mai puține.
Așa se întâmplă cu oamenii care încep să nu se mai înțeleagă cu semenii lor, să se contrazică, să se certe și se strică relațiile dintre ei. Dacă fiecare om va începe să facă ce vrea el, fără să mai țină seama de ceilalți din jur, casnicii (familia), rude, prieteni, vecini, în acest caz, Dumnezeu ne va lăsa să facem ce vrem, dar… nu cu Duhul Său cel Bun și Sfânt, ci doar cu țărâna din noi.
Dacă noi înțelegem această realitate, dacă noi pricepem cu mintea noastră inteligentă acest adevăr general valabil, atunci poate că ne vom schimba comportamentul deviat de la normal. Poate că ne vom deschide cu dragoste față de cei din jur, vom coopera, vom conlucra, ne vom ajuta reciproc la nevoie, la greu, în situații dificile și vom demonstra că suntem oameni, nicidecum animale și nu ne vom mai comporta la fel ca ele.
Dacă Dumnezeu va vedea că ne schimbăm comportamentul deviat de la normal și nu mai suntem nici egoiști și nici materialiști, se va milostivi de noi și ne va dărui, din nou, duh sfânt din propriul Său Duh Dumnezeiesc. Vom primi din nou energie vie harică și atotputernică, dar nu la discreție, ci doar atunci când facem lucruri bune și frumoase, de mare necesitate, pentru folosul tuturor. În rest ne va lăsa tot cu țărâna din noi, ca să putem face o deosebire clară și sigură între starea noastră cea bună și starea noastră cea rea.
”Starea cea Bună” este starea duhovnicească, în care suntem plini de Duh Sfânt și avem puteri harice atotputernice, asemănătoare sfinților îngeri cerești. ”Starea cea rea” este starea materială în care ne bazăm numai pe țărâna din noi și pe ceea ce putem agonisi prin munca noastră fizică trupească, dar pe cale cinstită, nu prin înșelăciuni și furtișaguri.
Dumnezeu vrea ca noi să simțim ”prezența” sau ”absența” Sa în noi, deoarece El este prezent în toate energiile Sale, indiferent de locul în care se află. De aceea El ne simte și știe exact ce vrem și ce nu vrem, ce putem și ce nu putem și ne ajută, dar numai dacă mergem pe calea ascultării de Cuvântul Său și a împreună lucrării cu Duhul Său. În rest, ne lasă să facem ce vrem, dar numai cu țărâna din noi. Dacă vede că suntem răi, ne batem între noi, ne ucidem, ne războim pentru teritorii, Își va retrage tot mai mult Duhul Său din noi și ne va reduce zilele, ne va micșora viața. (Facerea 6,3).
Pentru că suntem răi, lacomi cruzi și nemiloși, din această cauză nu mai suntem veșnic vii, activi și bine lucrători și nu ne mai bucurăm de viață la infinit, ci avem o viață scurtă și efemeră, la fel ca animalele din jur. Dacă vrem să mai îndreptăm ce se mai poate îndrepta, atunci să ne corectăm comportamentul deviat de la normal și să îmbunătățim relațiile dintre noi, să le transformăm în relații prietenești, de bună vecinătate, bazate pe colaborare și ajutor reciproc.
Să-L căutăm pe Dumnezeu în adâncul nostru, dar nu în țărână, ci în energiile Sale suflate din Sine în noi, că avem și energie vie în noi, nu doar minerale. Nu suntem făcuți numai din țărână, ci și din energie divină veșnic vie, activă și bine lucrătoare, potrivit nevoilor noastre reale de creștere și de dezvoltare cu adevărat umană.
Navigare în articole
Câștigăm energie sfântă ca urmare a faptelor noastre bune→