Despre „mângâierea” lui Dumnezeu, despre Sfintele Sale Raze care își deșartă conținutul lor prețios în mijlocul nostru, au vorbit oamenii din vechime, cei care au fost ajutați de Dumnezeu să descopere acest adevăr. Despre acest adevăr au vorbit prorocii din vechime, au vorbit ucenicii Domnului Iisus, Mântuitorul nostru, au vorbit preoții Bisericii întemeiată de Duhul Sfânt în Ziua de Rusalii, când S-a pogorât în sufletul celor care se roagă și deschid Dialogul cu Dumnezeu pe calea rugăciunii lor smerite.
În ziua de Rusalii s-au adunat laolaltă peste două mii de oameni, care au răspuns la ”chemarea” Sfinților Apostoli. După ce au ascultat predica Apostolului Petru, s-au rugat cu toții în cor și au înălțat rugăciuni către Dumnezeu Tatăl. Urmarea faptului că a ajuns rugăciunea lor colectivă la Dumnezeu, a fost pogorârea Duhului Sfânt în sufletele lor, pe care le-a înviat, le-a activat, le-a trezit la viață de natură duhovnicească.
De atunci încoace, în zi de duminică, la Sfânta Liturghie, când se roagă în cor toți oamenii din biserică, se pogoară Duhul Sfânt și pe sfânta masă din altar, dar și în sufletul celor prezenți în Biserică. Pe calea rugăciunii adresate direct lui Dumnezeu, oamenii pot să ”aspire” în ei energie divină din Duhul lui Dumnezeu și să ”inspire” și ei Lumină Adevărată, din Sfântul Cuvânt Dumnezeiesc.
Oamenii care „se deschid” pe ei înșiși spre Dumnezeu, pe calea rugăciunii minții lor smerite și recunosc (mărturisesc) adevărului că Hristos este Mesia, este Mântuitorul nostru, este Trimisul lui Dumnezeu la noi să ne ajute să ieșim din orice formă de întuneric, într-adevăr se vor lumina la minte. Hristos este Lumina Sfântă ce se pogoară la noi să ne ajute și va trezi în noi conștiința, cea mai înaltă formă de gândire, rapidă, intuitivă, duhovnicească și sfântă de natură îngerească. Oamenii treziți la realitate de Hristos, Mântuitorul nostru, în acest fel atât de minunat, vor face un pas înainte, vor intra în rândul energiilor bine lucrătoare și ascultătoare de Dumnezeu și își vor schimba comportamentul „deviat de la normal”, înclinat prea mult, exagerat de mult spre partea noastră materială, de natură pământească.
Încet, încet, ne vom echilibra. Lin și domol, puțin câte puțin, în fiecare zi a vieții noastre, dacă ne vom strădui să ne abținem, să ne stăpânim pornirile trupești spre impulsivitate, spre răbufniri violente, spre agresiune și nervozitate ne vom schimba în bine. Dacă ne vom strădui să fim mai calmi, mai ponderați, mai echilibrați, mai aproape de ”idealul uman” arătat nouă de Mântuitorul Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca exemplu pentru noi, vom avea întotdeauna ajutorul Său.
Atunci va fi bine pe pământ și oamenii se vor bucura de viață la infinit, când mintea omului se va coborî cu smerenie în inima omului și va trece la ascultarea de Dumnezeu, la îndeplinirea de porunci sfinte, la facerea de lucruri bune și folositoare și va deveni „luminătoarea” omului. Urmarea va fi luminarea omului cu Lumina Sfântă Dumnezeiască și ieșirea lui din întunericul neștiinței și al necunoașterii lui Dumnezeu. Urmarea va fi schimbarea comportamentului deviat de la normal și revenirea treptată la starea noastră cea bună pe care omul a avut-o din prima clipă a vieții lui ca ființă vie de natură omenească (Facerea 2,7)
Treptat, încetul cu încetul, pe măsură ce omul se deschide tot mai mult, pe sine însuși, spre Dumnezeu, pe calea rugăciunilor lui conștiente, raționale, simțitoare și inteligente, el își va schimba comportamentul și va deveni din ce în ce tot mai ponderat și mai echilibrat. Va coopera și va conlucra cu cei din jur, se vor ajuta reciproc omenii la nevoie și vor descoperi că viața trăită în bună înțelegere și armonie cu cei din jur și în conviețuire pașnică, este mult mai frumoasă și mai plăcută, decât dacă omul se închide în sine însuși și nu-l mai interesează nimic decât să-i fie lui bine și…atât.
Egoismul și iubirea de sine, dorința de bine individual, fără să ne intereseze și ceilalți oameni din jur, nepăsarea și indiferența, neutralitatea și lipsa de legătură sufletească cu cei din jur, sunt dovada faptului că în adâncul nostru noi nu mai suntem deschiși spre Dumnezeu, dar nici spre lumea creată de El în jurul nostru. Egoismul și iubirea de sine sunt dovada certă că ”Legătura” noastră cu Dumnezeu nu mai funcționează normal din cauză că noi ne bazăm prea mult pe partea noastră materială pământească, pe forța noastră fizică musculară, în loc să ne bazăm mai mult pe partea noastră duhovnicească și pe energia pe care o suflă continuu și o toarnă Dumnezeu din Sine în noi.
Noi putem obține rapid ajutorul lui Dumnezeu la nevoie, în orice clipă, dacă deschidem dialogul cu El, pe calea rugăciunii minții noastre smerite, pe calea rațiunii noastre cerșetoare, pe calea conștiinței noastre treze, active și bine lucrătoare, pe calea inimii noastre simțitoare. Noi suntem înzestrați cu o sumedenie de puteri sufletești care să ne ajute să facem rapid Legătura cu Dumnezeu la vreme de nevoie și să cerem ajutorul Său. Dacă nu ne folosim de ele, dacă nu cerem ajutor divin la nevoie, nu este de vină Dumnezeu, ci este de vină fiecare om, care uită că are în el energie vie, activă și bine lucrătoare suflată de Dumnezeu din Sine.
Noi nu avem în noi numai energie care doarme de veacuri somn greu, inconștient și nepăsător. Dacă nu trezește Dumnezeu cu Sfânta Sa Suflare ”țărâna din noi”, energiile care dorm de veacuri somn greu, inconștient și nepăsător, ele vor dormi în continuare și vom avea un trup material pământesc, care habar nu are de Dumnezeu și nici nu participă la lucrările Sale.
Noi ar trebui să știm exact pe care energie din noi ne putem baza și pe care nu. Ar trebui să știm că energiile pământești ale țărânii din noi, cele în formă de atomi și molecule, dacă nu le trezește Dumnezeu din somn, cu Sfânta Sa Suflare Dumnezeiască, dorm în continuare și habar nu au de poruncile sfinte. Noi, oamenii, avem nevoie să îndeplinim poruncile sfinte, pentru a intra în rândul lucrătorilor buni, deoarece am fost creați și înzestrați, în mod special, cu tot ce ne trebuie, pentru a deveni îngeri, nicidecum animale.
În Suflarea de Viață ce ne-a fost dată încă din prima Clipă a vieții noastre, ca ființe vii de natură omenească (Facerea 2,7), noi avem tot ce ne trebuie. Ce ne mai lipsește? Bunăvoința de a face cele dorite și poruncite de Dumnezeu. Atât ne mai trebuie și… exact asta nu avem.
Navigare în articole
Conștiința – Interfața Energetică dintre Om și Dumnezeu→