Ariciul – deosebit de folositor, aduce mari beneficii omului

Ariciul este unul dintre cele mai folositoare animale și aduce mari beneficii omului, deoarece curăță grădinile și câmpurile cultivate de noi, distrugând toți dăunătorii: insecte de tot felul, larve, omizi, rozătoare, broaște, scorpioni, șopârle, șerpi, chiar și dintre cei veninoși, căci este imun la veninul lor.

Ariciul este unul dintre animalele îndrăgite de om din cele mai vechi timpuri. Avem o sumedenie de legende și povești care vorbesc despre calitățile de neprețuit ale ariciului și de marile foloase pe care el le aduce omului.

Ariciul este un mamifer de talie mică, abia ajunge la lungimea de 33 de centimetri și la greutatea de un kilogram. Corpul ariciului se sprijină pe patru picioare mici, dar puternice, care au câte cinci degete și gheare. Picioarele din spate sunt ceva mai mari. La cap, ariciul are un botișor mic și puțin ascuțit. Are doi ochi vioi și simpatici, iar dacă-l sperii se face un ghem de ace ascuțite ca niște țepi, care sunt teribilele lui arme de apărare. Când se simte atacat, ariciul își încordează mușchii și își ridică toți țepii în plan vertical, îndreptați spre exteriorul lui, ca o sferă țepoasă de care este imposibil să te apropii. Ariciul își ascunde în interiorul sferei lui țepoase și capul și burta care nu au țepi pe ele. Țepii ariciului, ascuțiți ca niște ace sunt alcătuiți din cheratină și au o lungime de 10-20 de mm. La aricii tineri, țepii se schimbă din când în când și cresc alții mai puternici. Se estimează că un arici are în jur de 5000-7000 de țepi, chiar și mai mult, în funcție de specie, căci există 17 specii de arici.

Aricii trăiesc în toate zonele calde și temperate din Europa, Asia și Africa, iar oamenii i-au dus și în Australia, Noua Zeelandă și America, pentru că i-au considerat folositori pentru culturile agricole.

Ariciul nu își construiește un adăpost special pe timpul verii, pentru că găsește adăposturi câte vrea prin tufișuri, prin ierburile înalte și prin scorburile de la rădăcinile copacilor, însă pentru iarnă își face vizuini subterane căptușite cu frunze, în care hibernează.

Ariciul se înmulțește la fel ca toate mamiferele, naște pui vii și îi hrănește cu lapte. Ariciul este un animal singuratic și nu formează un cuplu cu femela lui decât doar în perioadele de înmulțire, după care femela cade gestantă și după circa 5 săptămâni naște 2-6 pui golași și fără țepi pe ei, pe care îi crește singură. Masculul își părăsește femela după împerechere și nu se mai întoarce la ea deloc. Puilor încep să le crească țepii la două zile după naștere și în primele două săptămâni deja au arme de apărare, învață să se ghemuiască și își însoțesc mama la vânătoare. La 8 săptămâni sunt înțărcați și se hrănesc numai cu ce vânează.

Aricii vânează noaptea, iar ziua dorm încolăciți ca niște sfere țepoase, ascunși prin tufișuri și buruieni înalte. Ei nu au vederea prea bună, însă mirosul și auzul sunt foarte dezvoltate. Ei pot depista zgomotul făcut de omizi în timp ce ronțăie frunzele și astfel le descoperă rapid. În timp de mănâncă și le place ce mănâncă, scot un mormăit și sunt cam gălăgioși. Dar cu auzul lor foarte fin nu-i prinde nimeni nepregătiți și se fac rapid un ghem de ace, protejându-se astfel de orice atacatori.

Aricii au și ei dușmanii lor. Printre cei care-i vânează se numără vulpile, bufnițele, ulii și toate păsările mari de pradă. Deși ariciul pare un animal lent și greoi, când pornește la vânătoare este iute și poate alerga cu viteze chiar de 10 km/oră, ceea ce este foarte mult pentru dimensiunile lui reduse. Ariciul se cațără în copaci, escaladează garduri, înoată foarte bine, are o sumedenie de calități care par incredibile pentru un astfel de animal.

Corpul ariciului este adaptat la condițiile climatice din zonele în care trăiește, căci vara  poate suporta temperaturi mai ridicate și îi place să se scalde și să înoate, dacă are ape în apropiere, iar iarna poate suporta temperaturi mai scăzute, căci intră în hibernare și doarme.

La începutul toamnei, până prin octombrie, aricii încep să își pregătească vizuina subterană  pentru iernat, dar încep și să mănânce mai mult, ca să se îngrașe și să poată rezista pe timpul iernii până în luna martie. Mai în glumă, mai în serios, oamenii povestesc despre arici care duc în vizuina lor struguri sau câte un măr, înfipte în țepii lor și așa adună ei provizii pentru iarnă.

Dacă în drumurile dumneavoastră întâlniți un arici, nu-l luați din mediul lui natural și nu cedați dorinței de a-l duce acasă copiilor să se joace cu el, căci s-ar putea să fie o femelă arici și are pui mici care își așteaptă mama să le aducă mâncare și… îi condamnați la moarte. Trebuie să ne gândim că de multe ori ceea ce facem noi, este bine pentru noi, dar este rău pentru animalele pe care le luăm din mediul lor natural, de lângă puii lor și le facem ”prizoniere” în casa noastră, le punem în cușcă, le închidem în apartamentele noastre, ca ”animale de companie”. Oare este bine să ținem aricii în casa noastră, când ei sunt atât de folositori în grădinile noastre și pe câmpurile cultivate de noi, unde este nevoie să stârpim dăunătorii care ne distrug recoltele?

Ariciul este unul dintre cele mai folositoare animale, care curăță de dăunători grădinile și câmpurile cultivate de noi. Nu mai avem nevoie de insecticide dacă avem arici care ne ajută. Un arici într-o singură noapte adună un sfert de kilogram de hrană alcătuită din limacși, omizi, larve, gândaci de Colorado și tot felul de insecte, deosebit de dăunătoare culturilor noastre. Într-adevăr ariciul poate fi numit prietenul grădinilor, dar și prietenul omului.