Suflare dumnezeiască și Lumină Sfântă, iată alcătuirea noastră omenească, de natură divină. Noi deși suntem făcuți din țărână pământească, am primit puteri sfinte dumnezeiești, ca să creștem și să ne înmulțim energiile cele bune din noi, cele suflate de Dumnezeu din Sine și astfel să devenim fiii Săi cei pământești. Vrea Dumnezeu să aibă și astfel de fii, care să se nască din pământ, dar să se transforme în ființe vii, active și bine lucrătoare, deschise spre cooperare, conlucrare și comuniune pașnică cu cei din jur și să se ajute unii pe alții, ca frații, căci suntem toți fiii aceluiași Dumnezeu Atotputernic și Bun, Stăpânul Universului întreg.
Ne-a făcut Dumnezeu din țărână, pe care a luat-o din pământ, dar a suflat în fața omului pământesc Suflare de Viață de natură dumnezeiască și i-a dăruit puteri creatoare, luminătoare și lucrătoare, ca să se ridice la calitatea de înger pământesc. Omul făcut de Dumnezeu în acest chip atât de minunat, nu este animal pământesc, chiar dacă are și el trup material zidit din atomi și molecule.
Omul este un înger înzestrat cu trup material, ca să poată fi văzut de animale și simțit de plante, de celelalte viețuitoare pământești și în felul acesta să le înțeleagă mai bine nevoile lor reale, să știe cum să le ajute pe fiecare.
Atunci când omul a fost pus în Grădina cea din Eden ca lucrător și ca paznic al ei (Facerea 2,15), Dumnezeu i-a dat omului un Sfat Părintesc și Dumnezeiesc și l-a luminat, i-a arătat și ce poate face și ce să nu facă cu energia din el. Atâta vreme cât este mic și nu a crescut suficient, nu a ajuns la maturitate, omul este vulnerabil și expus pericolelor de tot felul.
Omul are nevoie să crească, să se îmbrace pe sine însuși în energie vie harică duhovnicească din Duhul Sfânt Dumnezeiesc și astfel să aibă propria lui protecție individuală, propriul lui înveliș haric duhovnicesc, prin care nu poate trece nimeni și nimic fără Binecuvântarea sau Aprobarea lui Dumnezeu. Chiar și noi înșine când vrem să ieșim în afara noastră, în spațiul din jur avem nevoie de Binecuvântarea și Aprobarea lui Dumnezeu pentru lucrul acela pe care vrem să-l facem.
Omul are nevoie ca la începutul vieții, câtă vrem este mic, să asculte de Dumnezeu și să capete experiență de viață, discernământ și înțelepciune proprie, să știe să se apere de ceea ce este dăunător pentru el și îi poate strica alcătuirea bună și frumoasă ce i-a fost dată. Omul are nevoie să știe care sunt energiile cele bune, pe care i le-a dăruit Dumnezeu din Sine și sunt veșnic vii și atotputernice, pline de har, căci ele aparțin Sferei Sale Divine și fac parte din Duhul Sfânt. Omul are nevoie să știe și care sunt energiile închise în cele mai mici particule energetice care se aseamănă cu Universul, pentru că ele sunt făcute de Dumnezeu în mod special pentru a fi folosite ca ”material de construcție” pentru lumea de formă materială pe care voia să o facă în afara Sa.
A făcut Dumnezeu o astfel de lume de natură moartă, de formă materială, zidită din atomi. A făcu-o la exteriorul Duhului Său Dumnezeiesc, în spațiul acela gol și întunecat, în care nu se afla nimic. Noi o numim Cosmos sau Univers Material. Omul are nevoie să poată deosebi energiile bune, care fac parte din Sfera lui Dumnezeu și sunt vii, active și bine lucrătoare, dar are nevoie să cunoască și energiile atomice, care ne leagă de pământul cosmic pe care ne aflăm și de celelalte corpuri cosmice din preajma lui.
Omul are nevoie să poată deosebi ce este viu și are viață în sine, este ființă, de ceea ce este mort, este un lucru neînsuflețit, nu are viață în sine, dar se poate mișca, datorită forței de atracție gravitațională (magnetismului terestru). Omul are nevoie să facă o deosebire clară și sigură între mișcarea ființelor vii și mișcarea lucrurilor moarte. Și apele curgătoare se mișcă pe pantele munților și bolovanii se rostogolesc la vale, dar sunt lucruri moarte, nu sunt ființe, nu au viață în ele.
Dumnezeu vrea ca noi, oamenii, să putem face o deosebire clară și sigură între ”Atracția Sa Dumnezeiască”, adică ”Iubirea Sa Părintească” și ”atracția gravitațională” a pământului cosmic pe care ne aflăm și a celorlalte corpuri cosmice din preajma lui.
Acest pământ cosmic, pe care ne aflăm, numit de noi planetă, este ”corabia noastră astrală” cu care călătorim prin spațiu și este înzestrată de Dumnezeu cu tot ce-i trebuie pentru ca noi să ne simțim bine pe ea. Întreaga planetă cu toate bogățiile și frumusețile ei naturale, nu se compară cu Dumnezeu, care din Iubire față de noi a creat-o și a împodobit-o atât de minunat. Dumnezeu ne iubește enorm și ne consideră ”fiii Săi”, ne asigură toate cele necesare și are grijă de noi ca un Părinte Bun și Iubitor.
Dacă noi, prin comportamentul nostru față de celelalte ființe din jur, vom dovedi că suntem darnici, miloși și generoși, cu suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, gata să ajutăm pe oricine are nevoie de ajutor, înseamnă că merităm numele de ”Om” și de ”fiii lui Dumnezeu” pentru că ”ne asemănăm cu El”.
Este inadmisibil pentru un om să se comporte la fel ca un animal, pentru că animalele au alte legi, diferite de legile date nouă de Dumnezeu. Noi trebuie să ascultăm de Cuvântul Său Dumnezeiesc, care ne luminează mintea, aprinde în inimile noastre flacăra iubirii curate și ne trezește la lucrul cel bun conștiința, cea mai superioară formă de gândire, intuitivă, rapidă, duhovnicească, de natură îngerească.
În momentul în care se pogoară la noi Fiul lui Dumnezeu, în chip de Lumină Sfântă Dumnezeiască, să ne lumineze El personal și să ne cheme și pe noi la slujbă de îngeri, de viitori fii ai lui Dumnezeu, noi simțim prezența Sa Divină și știm Cine a venit la noi. Știm fără să ne spună nimeni, pentru că… ”se trezesc” din somn toate energiile din noi, chiar și cele care dorm de veacuri somn greu, inconștient și nepăsător, chiar și cele care dorm somnul de veci. Chiar și țărâna din noi se trezește din somnul ei, dacă Dumnezeu Se pogoară la noi. Într-un astfel de moment sublim, se trezește întreaga ființă omenească, trup, suflet și duh și devenim activi și gata să răspundem ”prezent” la orice lucrare ne-ar da Dumnezeu să facem.
Noi, oamenii, am fost creați în mod special pentru a deveni fiii lui Dumnezeu, îngeri sfinți, nișe ”mici dumnezei”. nicidecum animale pământești, făpturi inferioare, lipsite de minte, de rațiune și de conștiință. Noi suntem oameni, ființe superioare, semi îngeri, nicidecum animale.
Eu am zis: ”Dumnezei sunteți și fii ai celui Preaînalt”. Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți” (Psalm 81,6-7). În întunericul neștiinței ”cădem” și în ”neputința” de a ne mai ridica la starea de ”fii”, la starea noastră cea bună, de natură cerească, duhovnicească și sfântă. Am căzut în starea cea rea pământească, materială și egoistă, căci ne-am concentrat în noi și ne presăm mintea să ne dea ea idei și soluții la problemele cu care ne confruntăm, în loc să cerem rapid ajutorul lui Dumnezeu.
În loc să deschidem dialogul cu Dumnezeu și să aflăm exact ce trebuie să facem, pentru a trece cu bine de toate necazurile și situațiile dificile ce pot apărea în viața noastră, noi ne purtăm ca unii care habar nu au de Dumnezeu, ne purtăm ca animalele fără minte, lipsite de rațiune și de conștiință. Animalele nu pot gândi, pentru că nu au cu ce, nu pot vorbi cu Dumnezeu pentru că nu au minte, care să se deschidă pe sine însăși, prin centrul ei, spre Creatorul Suprem, spre Cel ce a creat-o ”după chipul și asemănarea Sa divină”. Animalele nu au minte, dar noi avem și totuși ne comportăm la fel ca ele, care nu au minte. De ce?
La această întrebare să răspundă cei care nu deschid dialogul cu Dumnezeu prin intermediul minții lor inteligente, raționale și conștiente și sunt acaparați de lumea de formă materială, existentă în afara lor, în spațiul din jur, la suprafața pământului cosmic pe care ne aflăm.
Aceasta este o temă de gândire interesantă, care ne poate ajuta să vedem unde, ce și de ce greșim și ne comportăm la fel ca animalele, deși noi suntem ”mici dumnezei”, viitorii îngeri de mâine ai pământului pe care stăm.
Navigare în articole
Sufletul și cele două stări ale sale→