Dumnezeu – Prima Speranță, Nu Ultima

Acest articol este o chemare sinceră la conștientizarea prezenței divine în viața noastră, nu ca ultimă speranță, ci ca început al fiecărei alegeri, al fiecărui pas.

În momentele de cumpănă, când sufletul nostru se zbate între teamă și nehotărâre, avem tendința să căutăm sprijin în jurul nostru, în oameni, în soluții omenești. Dar adevărata sursă de lumină, de înțelepciune și de salvare este Dumnezeu – Cel care ne cunoaște dinainte de a rosti o rugăciune și care așteaptă cu răbdare să Îi cerem ajutorul.

Dacă nu apelăm la Dumnezeu și nu cerem ajutorul Său exact atunci când avem nevoie de ajutor și oscilăm nesiguri pe noi, neștiind ce să facem, în ce parte să o luăm și cum este cel mai bine să procedăm, ne va părea rău în urmă și vom regreta că am pierdut această șansă.

Dacă nu apelăm la Dumnezeu și nu cerem ajutorul Său exact atunci când se ivește o problemă cât de mică în viața noastră și se poate rezolva rapid, vom apela la ajutorul Său când vom vedea că nu ne mai poate ajuta nimeni. Vom apela la ajutorul Său când problema se va agrava și vom ajunge în stare de disperare. Vom apela la Dumnezeu, fiind forțați de împrejurări și disperați, neștiind ce să mai facem. Vom apela la Dumnezeu ca la „Ultima noastră speranță” de salvare. Dumnezeu nu este ultima noastră speranță, ci este „Prima”. Durează mult până vom înțelege noi acest adevăr și ne vom convinge de această realitate.

Mulți dintre oameni apelează la Dumnezeu, când ajung pe patul de moarte, când simt că sfârșitul lor este aproape, își trăiesc ultimele lor clipe de viață și simt că vor muri. De ce nu au apelat la Dumnezeu până atunci? I-ar fi ajutat să nu ajungă în astfel de situații dramatice și îngrozitoare pentru un om, care ar fi putut să le evite, dacă ar fi ascultat de Dumnezeu și ar fi ținut Legătura cu El în permanență.

Omul nu trebuie să ajungă în situația de a se despărți de Dumnezeu, pentru că El este Viața și Dătătorul de Viață. În afara Sa nu există viață, nu există mișcare, nu există nici lumină, nici căldură nici energie vie care să se miște. Nu există nimic în afara lui Dumnezeu. În afara Sa, este un vid infinit, este un gol nesfârșit, o prăpastie fără fund.

Noi, oamenii, care suntem făcuți din țărână pământească și din energie vie dumnezeiască (Facerea 2,7), trebuie să avem grijă de puterile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, și să nu pierdem niciuna dintre ele, pentru că fiecare își are rostul său. Omul nu trebuie să se despartă de trupul lui material pământesc, pentru a deveni înger ceresc, ci trebuie să își ajute trupul să se sfințească și el, să urce și el pe treapta de înger, de slujitor al lui Dumnezeu.

Omul are această posibilitate. Omul poate să își ajute trupul lui material pământesc să se umple de energie divină direct din Duhul Sfânt Dumnezeiesc și să se încălzească și trupul, să se dilate și el, să crească, să se mărească, să se umple de duh sfânt din Duhul lui Dumnezeu și să se înduhovnicească, să se sfințească și el, să devină un pământ sfânt, un pământ nou, schimbat la față, cu alte caracteristici, diferit total de ceea ce era înainte.

Omul poate să câștige energie divină și să se înduhovnicească, să se sfințească în întregime, și suflet energetic și trup material, dacă face într-adevăr fapte bune, plăcute lui Dumnezeu. Dacă se pune pe sine însuși în slujba lui Dumnezeu, cu trup și suflet, cu toată energia din el și se oferă să facă lucruri bune și folositoare, la fel ca sfinții îngeri cerești, Dumnezeu îi va arăta ce să facă, îi va da toată energia necesară și îl va ajuta să se înmulțească energia din el.

Rămâne de văzut dacă omul pământesc, cu trup material, văzându-se pe sine, împodobit cu astfel de puteri divine, va ști să aprecieze Bunătatea lui Dumnezeu și se va purta așa cum se cuvine. Dacă omul nu se va făli, nu se va mândri cu lucrurile bune făcute de el și nu va crede că este meritul lui, ci Îl va lăuda pe Dumnezeu, va avea continuu ajutorul Duhului Sfânt, pentru că mărturisește adevărul. Noi depindem de comportamentul nostru și de deschiderea noastră sufletească spre Dumnezeul Atotputernic și Bun, Dătătorul de viață, dar și spre cei din afara noastră, din spațiul din jur, pe care îi putem ajuta și să nu fim indiferenți și nepăsători față de nevoile și problemele lor.

Chiar dacă avem trupuri materiale, putem și noi să facem lucruri bune și folositoare, de care să se bucure cât mai multă lume din jur. Avem această posibilitate deoarece și nouă ne-a dat Dumnezeu energie vie dumnezeiască, de natură harică duhovnicească, din Sine Însuși și ne dă în continuare, dacă vede că o folosim în scopuri bune și ne străduim să îi ajutăm pe cei din jur.

Viața omului este o călătorie între materie și duh, între pământ și cer. Alegerea de a trăi în comuniune cu Dumnezeu nu este o opțiune rezervată doar celor aflați în suferință sau în pragul morții, ci este o invitație zilnică la transformare, la sfințire, la împlinire. Dumnezeu nu ne cere perfecțiune, ci deschidere sufletească spre El și spre cei pe care îi putem ajuta. Nu ne cere puteri supraomenești, ci sinceritate și dorința de a face bine. Dacă ne oferim cu tot ce suntem – trup și suflet – în slujba binelui, vom descoperi că viața capătă sens, devine frumoasă, iar energia divină ne va însoți și ne va înălța. Să nu așteptăm clipa disperării pentru a-L căuta pe Dumnezeu, ci să Îl punem în centrul vieții noastre, din prima clipă. Să cerem ajutorul Său continuu și să fim siguri că îl vom primi.