Ferestre Deschise

Dacă Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră.

Menu
  • Prima pagina
  • Prezentare
  • Articole
  • Curiozități
  • Citate celebre
  • De la lume adunate
  • Teste de inteligență
Menu
Lamantin

Lamantinul, mamifer marin care paște iarbă de pe fundul mării

Lamantinul este un mamifer acvatic ierbivor destul de masiv, care ajunge la 3,5 metri lungime și la greutatea de o tonă. Este o curiozitate faptul că un animal atât de masiv, care poate înghiți o cantitate mare de pești, nu este carnivor, ci paște iarbă de pe fundul mării, exact cum fac vacile pe uscat. Din acest motiv lamantinul este cunoscut cu numele de ”vacă de mare”. Lamantinii trăiesc în Oceanul Atlantic, pe lângă țărmurile continentelor, în apele puțin adânci de pe lângă coaste, pentru că în astfel de locuri crește iarba de mare. Când în zona temperată este iarnă, aceste animale migrează spre zonele unde apa este mai caldă.

Lamantinii sunt animale blânde, pașnice destul de simpatice. Corpul lor masiv se termină cu o coadă mare, rotundă, turtită, în formă de paletă. Au gura sub formă de bot, cu buze mari, la fel ca vacile, iar buza superioară este mai mare și flexibilă, adaptată perfect pentru a smulge iarba. Au sânge cald ca toate mamiferele și respiră prin plămâni, deci au nevoie ca la cel mult 20 de minute să iasă la suprafața apei pentru a respira. Lamantinii sunt buni înotători, agili și grațioși, dar mai lenți și înoată cu viteze de 5-8 km/oră, însă pot atinge și 30 km/oră.

Sunt animale solitare, exceptând perioadele de reproducere când pot fi întâlniți mai mulți la un loc. Gestația durează 12 luni. Femela naște un pui odată la doi ani și îl alăptează cu lapte aproape un an și jumătate. Cât timp puiul este alăptat, el rămâne lângă mama lui și astfel de perechi ”mamă-pui”, pot fi întâlnite frecvent. În rest lamantinii sunt animale solitare. Ei comunică între ei și scot niște sunete ca niște gemete, de parcă s-ar lamenta și ar plânge. De aici derivă și numele lor de lamantini. Sunt animale inteligente și au o memorie foarte bună, de lungă durată.

Aceste animale au unele caracteristici speciale, care le fac unice:

  • Nu au membre posterioare, iar membrele anterioare le folosesc pentru a ține vegetația acvatică în timp ce o mănâncă.
  • Pentru că ierburile de mare au valoare energetică scăzută și sunt sărace în proteine, au nevoie de o cantitate foarte mare de iarbă și pasc aproape 7-8 ore pe zi.
  • Au un strat gros de grăsime pe sub piele și sunt capabili ”să postească” până la 7 luni, dacă nu găsesc hrană.
  • Oasele coastei lamantinului sunt solide, nu au măduvă în interiorul lor. Numai sternul are măduvă.
  • Își închid nările etanș când sunt sub apă și le deschid doar când se ridică la suprafața apei pentru a respira.
  • Plămânii nu se află în cutia toracală, ci se întind pe aproape un metru în lungul coloanei vertebrale, pe ambele ei părți.
  • Lamantinii nu rămân știrbi, când le cad dinții uzați, ci le cresc alți dinți noi și aceasta se petrece pe tot parcursul vieții lor. Ei nu au incisivi ci doar molari. Pentru că ierburile de mare au și nisip printre ele, dinții lamantinilor se tocesc și uzează repede. Pe măsură ce dinți din fața gurii se uzează și cad, în spatele lor cresc alți dinți noi. Le cresc dinții foarte repede, cam cu un centimetru pe lună.
  • Deși se numără printre giganții oceanelor lamantinii pătrund pe gura marilor râuri în interiorul continentelor și pot fi văzuți printre bărcile ancorate la mal. De multe ori ei  sunt o adevărată atracție pentru turiști.

Fiind animale masive, lamantinii nu au prădători în lumea animalelor, însă au în rândul oamenilor și au fost vânați pentru carnea și pielea lor. Din cauza vânatului excesiv această specie, în prezent, este pe cale de dispariție. Deși vânătoarea lamantinilor este interzisă prin lege, numărul lor continuă să scadă într-un ritm îngrijorător, din cauza braconierilor și din cauză că, trăind în zona țărmurilor, se rănesc de bărci sau se încurcă printre plasele pescarilor.

Distribuie:

Navigare în articole

Protecția mediului depinde de colaborarea tuturor→

1 thought on “Lamantinul, mamifer marin care paște iarbă de pe fundul mării”

  1. CALUGAR MARIA spune:
    4 iunie 2023 la 21:21

    MULTUMESC FRUMOS PENTRU MINUNATA DESCRIERE

    Răspunde

Răspunde-i lui CALUGAR MARIA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ferestre deschise

Articole recente

  • Ziua Mondială a Vântului
  • Protecția mediului depinde de colaborarea tuturor
  • Plasticul afectează sănătatea animalelor marine
  • Ziua Copilului – proverbe
  • Furnica țesătoare – poate înlocui insecticidele

Categorii

  • Articole personale
  • Citate celebre
  • Curiozități
  • De la lume adunate
  • Fără categorie
  • Glume
  • În căutarea adevărului
  • Sfaturi
  • Teste de inteligență

Arhive

  • iunie 2025
  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
©2025 Ferestre Deschise
Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Navigand in continuare, va exprimati acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe detalii.