Omul este într-adevăr un luminător între pământ și cer, pentru că el luminează prin faptele lui bune și arată ce fel de energie are în el. Dacă este plin de energie divină de formă caldă, luminoasă și sfântă, va lumina, căci va străluci prin fapte bune de adevărată omenie, va fi darnic, milos, generos și capabil să ajute pe cei din jur, un adevărat înger pământesc. Dacă omul își pierde calitățile sfinte dumnezeiești, dacă va fi plin doar de energie pământească, dacă va fi doar trup material, va fi asemenea animalelor din jurul lui, o făptură pământească egoistă și materialistă, iubitoare de averi materiale, invidioasă, dușmănoasă și răzbunătoare.
Omul, așa cum l-a făcut Dumnezeu, este un înger sfânt, nu un animal. Este un realizator de lucruri bune și folositoare, este dovada vie că Dumnezeu a creat și îngeri pământești. Lumina înțelepciunii și căldura dragostei de lucru cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toți oamenii, arată clar că noi suntem creați în mod special pentru a deveni îngerii Pământului pe care ne naștem, nicidecum animalele lui.
Dacă vom reuși să ne păstrăm alcătuirea bună dată de Dumnezeu din prima clipă a vieții noastre ca ființe vii de natură omenească (Facerea 2,7), vom deveni oameni cu suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, niște mici stele pământești. Vom strălucii prin faptele noastre bune de adevărată omenie și se va vedea că omul este o ființă bună, darnică, miloasă și iubitoare, asemenea lui Dumnezeu. Numai dacă ni se strică alcătuirea bună ce ne-a fost dată, numai dacă ne pierdem puterile sfinte cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, numai dacă rămânem în noi numai cu țărâna pământul pe care ne aflăm, există riscul ca omul să decadă la nivelul animalelor.
Noi putem câștiga un loc bun printre oameni harnici și muncitori, plăcuți lui Dumnezeu. Putem câștiga și un loc printre „viitori slujitori” ai lui Dumnezeu, printre sfinții îngeri. Din rândul oamenilor harnici și muncitori, al celor drepți, cinstiți și corecți, „alege” Dumnezeu pe câte unii și le dă misiuni mai importante, le dă anumite sarcini de îndeplinit, anumite lucrări de făcut. Așa i-a ales pe prorocii din vechime, pe sfinții apostoli și pe toți preoții Bisericii lui Hristos. Știe Dumnezeu pe cine să alegă și ce sarcini să-i dea la fiecare. În mod normal și firesc noi, toți oamenii, putem îndeplini sarcini date de Dumnezeu și misiuni sfinte, căci pentru asta am fost creați și înzestrați cu cele mai mari puteri de lucru: fizice trupești, psihice sufletești și harice dumnezeiești.
Un om care are o inimă vie activă și bine lucrătoare de natură duhovnicească, plină de energie sfântă dumnezeiască, bineînțeles că este un „viitor înger pământesc”. Acum, în prezent, noi ne facem ucenicia la locul nostru de muncă de mai târziu și învățăm să fim „umani”, învățăm să fim darnici, miloși și generoși, gata să ajutăm pe cei din jur. Când vom deveni îngeri și vom alcătui „oștirea pământească” a slujitorilor lui Dumnezeu, sufletul nostru va fi plin de energie sfântă și cu totul alta va fi alcătuirea noastră.
Din material și pământesc, omul poate să devină imaterial și ceresc, poate să devină duhovnicesc și sfânt. La o asemenea desăvârșire, omul poate ajunge numai cu ajutorul lui Dumnezeu și numai dacă ascultă de Sfântul și Dumnezeiescul Cuvânt, Luminătorul Universal. Pentru o astfel de transformare avem nevoie să cerem continuu ajutorul lui Dumnezeu și să nu ne bazăm nici o clipă doar pe energia fizică a trupului nostru material și doar pe puținul nostru intelect, al minții noastre inteligente, căci este prea puțin pentru noi. Avem nevoie de energie sfântă dumnezeiască, de formă harică duhovnicească. Avem nevoie să ne lumineze Dumnezeu mintea cu Cuvântul Său, cu Sfatul Său Părintesc și Dumnezeiesc, iar noi să aplicăm continuu în practică învățăturile Sale sfinte și să ne străduim să facem lucruri bune, spre folosul tuturor ființelor vii din jurul nostru.
Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea să câștigăm, energie sfântă din Propriul Său Duh Dumnezeiesc, care să ne rămână nouă definitiv, și să o moștenim veșnic. Avem această posibilitate. Ne vom umple treptat cu energie sfântă de formă harică duhovnicească din Duhul lui Dumnezeu, dar numai dacă „o câștigăm” picătură cu picătură, pentru fiecare faptă cu adevărat bună, făcută de noi. Învățături sfinte despre ceea ce vrea Dumnezeu să facem noi, oamenii, avem destule în Sfintele Evanghelii și dacă le aplicăm în practică, dacă facem ce ne învață Domnul Dumnezeu Cuvântul, ne vom transforma în cei mai buni lucrători ai Pământului pe care ne aflăm.
Navigare în articole
Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)→