Sfinții: Adevărații giganți ai planetei noastre

Cele mai mari organisme vii de pe planeta noastră nu sunt balenele sau elefanții și nu fac parte din regnul animal, nu sunt nici plantele uriașe, care se înmulțesc prin rădăcinile lor ce se întind pe sub pământ alcătuind rețele întinse pe zeci și sute de kilometri. Cele mai mari ființe de pe pământ suntem noi, oamenii, dar nu toți, ci numai unii dintre noi, care urcă pe treapta sfințeniei și a ascultării de Dumnezeu.

Omenii care reușesc să aibă un suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, revărsat în afara trupului lor material pământesc, sunt oamenii plini de energie divină din Duhul Sfânt Dumnezeiesc, pe care au câștigat-o prin ascultare de Dumnezeu. Aceștia sunt numiți ”sfinți”, chiar dacă au și ei trupuri materiale pământești. Sfinții sunt giganții pământului. Ei sunt cele mai mari și mai puternice ființe din lumea pământească.

Sufletul omului poate să fie gigantic, să depășească cu mult trupul lui material pământesc și așa vrea Dumnezeu să fim toți oamenii. Spre rușinea noastră trebuie să recunoaștem că există și oameni cu suflet mic, egoist și materialist, de formă grosieră și grosolană, redus doar la partea noastră materială pământească. Un suflet egoist stă închis în propriul lui trup material pământesc, exact ca într-o casă de piatră zidită de Dumnezeu din atomi și molecule, din energii concentrate în ele.

Sufletul omului este energie vie harică și atotputernică, suflată de Dumnezeu din Sine și dăruită omului pământesc, făcut din țărână, ca să se ridice la rang înalt de înger, să devină un lucrător bun și să intre în rândul sfinților.

Sufletul omului este energie vie dumnezeiască, autentică, originală, suflată chiar de Dumnezeu din Sine și de aceea el este cald și luminos, mare și frumos și este sfânt. Sufletul își însuflețește trupul și îl ajută să crească și să ajungă la maturitate. După aceea, oare nu este normal ca și trupul să își ajute sufletul să se reîncarce cu energie sfântă și să își recapete puterile consumate? Doi frați, trup și suflet, așa ar trebui să procedeze și să se ajute reciproc, unul pe altul, căci i-a unit Dumnezeu laolaltă. 

L-a îmbrăcat Dumnezeu pe omul pământesc făcut din țărână, în energie vie dumnezeiască suflată din Sine Însuși, ca să existe un sfânt și pe pământ, care se naște din țărână pământească, dar și din energie vie dumnezeiască. Omul este o astfel de ființă. Din unirea, întrepătrunderea, conlucrarea și conviețuirea laolaltă, în interiorul aceleiași ființe, a energiilor de jos, pământești cu energiile de sus, dumnezeiești, rezultă o ființă nouă cu duble calități energo-materiale, cu suflet viu, activ și bine lucrător și trup material ascultător de Dumnezeu. Acesta este omul pe care l-a făcut Dumnezeu.

Toți sfinții îngeri cerești îndeplinesc funcția de ”Mesagerii” lui Dumnezeu. Ei sunt trimiși adesea și pe pământ și îndeplinesc porunci sfinte Dumnezeiești. A ridicat Dumnezeu și din rândul oamenilor pe câte unii care să fie ”Mesagerii” Săi. Exemple avem destul de multe, căci sunt menționate în Biblie.

A creat Dumnezeu și pe pământ, la nivelul material al lumii, ființe capabile să fie Mesagerii Săi. Le-a ridicat din rândul oamenilor pământești, să fie și ei ”purtători” de Cuvânt, de Duh Sfânt și de energie vie dumnezeiască, harică și atotputernică, În vechime, ei au fost numiți ”proroci”. Îl avem ca exemplu pe Moise și pe mulți alți proroci. Dacă toți oamenii ar fi primit Sfaturile Bune Dumnezeiești, ce li s-au dat prin intermediul prorocilor și dacă și-ar fi îndreptat comportamentul deviat de la normal, ar fi fost bine de ei. Dar oamenii nu au crezut că prorocii sunt ”Mesagerii lui Dumnezeu” și nu s-au conformat poruncilor sfinte date de ei. Au făcut în continuare ce au vrut ei și ce le-a plăcut lor, fără să se gândească la consecințe.

Dacă fiecare om cedează poftelor lui trupești și face ce vrea el, ce-i place lui, fără să-i pese de ceilalți din jur, dacă ne lăsăm conduși de plăcere și nu de rațiunea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, vom suporta consecința unui astfel de comportament deviat de la normal. Trăim într-o colectivitate și nu se poate să nu ținem sama de ceilalți din jur.

Nu-i normal ca o ființă care a primit chip de Treime Dumnezeiască și are minte, cuvânt și duh sfânt, să se comporte ca un animal. Animalul se conduce după instincte pentru că nu are chip dumnezeiesc, nu are minte, este lipsit de rațiune și de conștiință. Nu-i normal ca o ființă înzestrată cu minte inteligentă, cu inimă simțitoare de Dumnezeu, luminată de Sfântul și Dumnezeiescul Cuvânt, să se comporte la fel ca un animal.

Sufletul nostru, energia vie din noi, fiind el însuși de natură sfântă dumnezeiască, ne poate ajuta enorm. El își ia în brațe cu dragoste infinită trupul material și îl luminează, îl încălzește, îi dă energie vie din sine însuși, îl însuflețește și pe el și îl trezește la activitate de formă conștientă, rațională, simțitoare de Dumnezeu și inteligentă, de natură îngerească. Acesta este omul făcut de Dumnezeu din țărână pământească și din energie vie dumnezeiască. El este înger sfânt, nicidecum animal.

Dacă noi am fi mers pe calea ascultării de Sfatul Părintesc și Dumnezeiesc, sufletul nostru ar fi crescut continuu și ar fi ajuns la dimensiuni colosale. S-ar fi umplut continuu cu noi și noi energii sfinte harice și atotputernice, suflate de Dumnezeu din Sine, de fiecare dată când ne-ar fi dat o nouă poruncă de îndeplinit și o nouă lucrare de făcut. Toate neputințele noastre sunt boli sufletești, sunt dereglări ale sufletului nostru omenesc, sunt anomalii, inversiuni și greșeli de comportament.

Ordinea atât în ființa umană cât și în societatea omenească este ținută prin rațiune. Viața călăuzită de rațiune, în ”unire” cu harul Duhului Sfânt sau în ”comuniune” cu Dumnezeu, este o viață ordonată și duce la sfințenie și la îndumnezeirea omului. O astfel de viață duce la transformarea omului într-o ființă darnică, miloasă și generoasă cu suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, exact așa cum trebuie să fie un adevărat om.

Viața omului care trăiește la un nivel inferior, își satisface poftele trupești, se lasă condus de instincte și de impulsuri de moment, nu este departe de viața unui animal. Plăcerile inferioare odată împlinite desfigurează ființa umană și arată cât este de urât ceea ce a făcut, pentru că ”nu sunt raționale”, sunt egoiste. Egoismul, adică iubirea de sine, dacă pătrunde în sufletul omului, îl înclină spre sine însuși și îl îndepărtează de cei din jur. Egoismul îi strică omului alcătuirea bună dată de Dumnezeu. Îl reduce pe om la nevoile lui personale și îl face să se gândească la sine însuși, să se pună mereu pe sine pe primul plan.

Dacă mergem pe calea cea bună a ascultării de Dumnezeu, sufletul va fi plin de energie divină își va însufleți și trupul său material și vor face împreună lucruri bune și folositoare, spre binele tuturor. Prin intermediul sufletului ajunge și la trupul material omenesc energia vie harică și atotputernică a Duhului Sfânt. Astfel are și trupul har creator și multă putere de muncă. Datorită sufletului, trupul omenesc poate să participe și el la lucrările dorite și poruncite de Dumnezeu, care se fac pretutindeni, la nivelul Universului întreg, deci este normal să fie făcute și aici, pe pământul cosmic pe care ne aflăm. Înțelegem noi această realitate și cât de important este ca sufletul nostru să aibă în el energie sfântă și să fie legat de Dumnezeu în permanență?

În concluzie noi, oamenii, suntem giganții planetei pe care locuim, cu condiția să avem un suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, plin de duh sfânt, de energie veșnic vie și atotputernică. Avem ca exemplu atâția oameni sfinți, care au reușit să urce pe trepte superioare și și-au umplut sufletul de energie vie harică și atotputernică. Dacă vrem să ajungem la o astfel de performanță a desăvârșirii noastre ca ființe vii, active și bine lucrătoare, cu adevărat umane, avem nevoie să mergem în permanență pe calea ascultării de Dumnezeu, ca să ne asigure și nouă energia necesară la fel cum le-o asigură și sfinților îngeri cerești. Mergem noi pe o astfel de cale?