Sticletele, o pasăre folositoare

Sticletele (Carduelis carduelis) se numără printre păsările folositoare, pentru că se hrănește cu semințele ciulinilor, scaieților și ale altor buruieni de care sunt pline pășunile,  grădinile, livezile și terenurile cultivate de noi. Sticleții ne ajută să stârpim multe dintre buruienile care ne sufocă grădinile și culturile noastre, pentru că semințele ciulinilor constituie hrana lor preferată. Dacă sticleții mănâncă semințele buruienilor nefolositoare, ele nu se vor mai putea înmulți și ne rămâne terenul curat, fără ciulini, scaieți și tot felul de mărăcini și de buruieni care nu ne sunt de nici un folos. În plus, sticletele mănâncă insecte, larve și omizi, așa că prezența lui pe câmpurile și prin grădinile noastre trebuie să ne bucure.

Sticletele este o pasăre mai mică decât vrabia, abia atinge 14 cm. lungime și 14-19 grame greutate, dar este deosebit de frumos prin penajul lui viu colorat. Are corpul acoperit cu pene cafenii. Coada și aripile lui au pene negre și galbene. Capul este tricolor, negru, alb și roșu viu, de parcă ar purta un fes pe cap. Ciocul de culoare galben-portocaliu este foarte puternic ca să poată zdrobi cojile semințelor și să mănânce miezul lor. Picioarele sunt scurte și se termină cu degete prevăzute cu gheare. Sticletele este plăcut la vedere, este o pasăre micuță și frumoasă cu o îmbinare coloristică superbă. Este greu de spus dacă sticletele ne încântă mai mult privirile cu frumusețea penajului său sau ne încântă mai mult auzul cu trilurile lui minunate. Cert este că sticletele este o pasăre îndrăgită de oameni.

Aria lui de răspândire este foarte mare. Sticletele poate fi întâlnit în Europa, Asia,  Africa și Australia. Este întâlnit și în țara noastră. La noi, sticletele este o pasăre sedentară și doar în iernile foarte geroase pleacă mai la sud de țara noastră, spre ținuturile mediteraneene  sau în nordul Africii. Primăvara când se întoarce, revine la aceleași locuri de cuibărit.

Sticletele este considerat o pasăre nepretențioasă, simbol al fecundității și al răbdării, pentru că scoate câte 2-3 serii de pui pe an și pentru că deși este considerat o pasăre migratoare, rezistă iarna chiar și în condiții mai grele și nu pleacă din țara noastră decât doar  dacă este foarte frig. Iarna se hrănește cu ce găsește pe câmpuri și prin grădini, cu fructe uscate rămase pe ramuri și cu semințe de ciulini, de scaieți și tot feluri de buruieni uscate.

Sticleții trăiesc în grupuri extinse și au stolul lor. Ei își fac cuiburi prin copaci și într-un singur copac pot exista mai multe cuiburi de sticleți, căci le place să fie mai mulți la un loc. Sticleții își fac cuibul din mici rămurele, căptușite cu frunze și mușchi în care femela depune 4-5 ouă mici și le clocește. Masculul nu clocește, dar are grijă de femela lui, îi aduce mâncare la cuib și o hrănește. După 12-13 zile de clocit, ies puii pe care îi hrănesc amândoi și au grijă de ei. Puii de sticleți cresc foarte repede și își iau zborul din cuib, dar ajung la maturitatea sexuală abia după câteva luni.

Sticleții nu au dușmani prea mulți, dar sunt vânați de braconieri și vânduți ca păsări de colivie, pentru că oamenii îi îndrăgesc foarte mult și mulți vor să-i aibă în casele lor. Sticleții sunt iubiți de oameni pentru penajul lor multicolor foarte frumos, dar și pentru cântecele lor melodioase, foarte relaxante și deosebit de plăcute la auz.

Oricât de mult s-ar strădui cei care țin sticleții în captivitate, închiși în colivii și ori cât de bune condiții de viață le-ar asigura, colivia rămâne pentru ei o ”închisoare” pe care o suportă cam greu. Dovada că le este dor de libertate și nu se simt bine în casele noastre este faptul că sticleții ținuți în captivitate trăiesc foarte puțin.