Ferestre Deschise

Dacă Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră.

Menu
  • Prima pagina
  • Prezentare
  • Articole
  • Curiozități
  • Citate celebre
  • De la lume adunate
  • Teste de inteligență
Menu
Urcușul duhovnicesc al omului pământesc spre treptele îngerești

Urcușul duhovnicesc al omului pământesc spre treptele îngerești

Suntem creați în mod special și înzestrați cu tot ce ne trebuie să devenim lucrători buni, să aibă și pământul îngerii lui. Noi îngeri trebuie să fim, nicidecum animale mami fere ceva mai superioare. Dacă mintea noastră, forul nostru conducător, stă la locul ei, în centrul omului, acolo unde a pus-o Dumnezeu, când a făcut-o în mod special pentru omul pământesc Adam, noi vom fi conduși prin viață chiar de Dumnezeu. Vom fi luminați de Sfânta Sa Suflare de Cuvânt, Luminătorul Universal. Vom ști exact ce să facem cu energia ce ne-a fost dată. La nevoie, ne va ajuta chiar Duhul lui Dumnezeu, care ne va da, din Sine Însuși, energie vie harică dumnezeiască, atotputernică și atotcreatoare. Cu ajutorul Duhului Sfânt și luminați de Sfântul și Dumnezeiescul Cuvânt, vom intra în ceata lucrătorilor buni, plăcuți lui Dumnezeu.

Din rândul celor buni alege Dumnezeu pe câte unii și le dă misiuni de îndeplinit, lucrări importante de făcut și îi ridică la rang înalt de proroci, apostoli, preoți ai Bisericii lui Hristos, Mântuitorul nostru, mari teologi, învățători, doctori, conducători de popoare, reprezentanți ai Săi în lumea acesta de jos a făpturilor materiale, zidită din atomi. Dacă vrea Dumnezeu, poate să ridice și din rândul oamenilor, pe câte unii, care să îndeplinească slujbă de îngeri, chiar dacă sunt purtători de trupuri materiale.

Dumnezeu a creat astfel de lucrători. I-a ridicat din rândul nostru, să fie Mesagerii Săi. Toți sfinții îngeri cerești sunt purtători de Cuvânt, de duh sfânt și de energie vie harică și atotputernică. Așa vrea Dumnezeu să fim și noi, toți oamenii. De aceea ne-a făcut din țărână pământească, dar și din energie vie dumnezeiască de natură harică și atotputernică. A făcut Dumnezeu o ultimă ființă vie, cu chip de Treime Dumnezeiască, numită ”Om”, care să se nască din țărână, ca să aibă și pământul îngerii lui.

Alcătuirea noastră arată clar ce fel de ființe vrea Dumnezeu să fim noi, oamenii. Vrea să fim ființe pământești cu puteri sfinte dumnezeiești. Dacă noi am reuși să fim așa cum ne vrea Dumnezeu și când creștem și ajungem la maturitate, ce bine ar fi! Am fi îngeri cu toții și am străluci prin cele mai bune fapte de adevărată omenie. Omenia înseamnă dărnicie, milă și compasiune față de cei din jur, aflați în diferite situații dramatice și în grave neputințe.

Dumnezeu s-ar bucura să vadă că există și pe pământ, la nivelul de jos, al energiilor grosiere, concentrate în ele, ființe care ascultă de Cuvântul Său Dumnezeiesc, sunt împreună lucrătoare cu Duhul Său cel Bun și Sfânt și se străduiesc din toate puterile lor să-i ajute pe cei din jur, pe cei care au nevoie de ajutor. Indiferent dacă este vorba despre o plantă, un animal sau un om, dacă are nevoie de ajutor, nu stai pe gânduri și ajuți imediat.

Lui Dumnezeu Îi plac oamenii darnici, miloșii și generoși. Ne va da înapoi, toată energia pe care o consumăm în astfel situații, pentru a-i ajuta pe cei din jur a căror viață este în pericol. Ne va da chiar mai mult decât am consumat și ne va ajuta să simțim că ne cresc puterile și ne simțim mai bine, atunci când ”facem o faptă bună” și îi ajutăm pe cei din jur aflați în situații dificile și să dorim să facem și altă dată astfel de fapte de adevărată omenie.

Dacă înaintăm în acest fel pe drumul vieții, ajutându-i pe cei din jur, potrivit nevoilor lor, vom observa că se măresc puterile noastre și creștem, devenim din ce în ce mai puternici (fizic) mai înțelepți (psihic) și mai dornici să fim buni și să-i ajutăm pe cei din jur (haric). Faptele noastre vor vorbi de la sine și vor arăta ce fel de ființe suntem. Ne vor arăta dacă suntem buni, darnici și altruiști sau răi, zgârciți și egoiști.

Așa cum pomul se cunoaște după roade, tot la fel și omul se cunoaște după fapte, dacă este bun sau rău, dacă se aseamănă cu Dumnezeu, care se dăruiește pe Sine Însuși întregii Sale Creații sau se aseamănă cu pământul cosmic pe care stă și care înhață tot ce intră în sfera lui de atracție gravitațională. Se va vedea ai cui ”fii” suntem: ai lui Dumnezeu, că ne asemănăm cu El sau ai pământului cosmic pe care stăm, că ne asemănăm cu el. Se va vedea prin faptele noastre și prin comportamentul nostru față de cei din jur.

 Unii dintre noi urcă într-adevăr pe Scara Vieții și se străduiesc să facă lucruri bune și folositoare, de care se bucură și ei și cei din jurul lor. Alții însă coboară pe Scara Vieții, pentru că sunt egoiști și egocentrici și nu-i interesează nimic decât să le fie lor bine și… atât. Aceștia sunt cei care calcă legile omeniei, atât pe cele morale și sociale, cât și Legile Bunului Simț al echilibrului lor sufletesc, ”hotărât” de Dumnezeu, ca fiind ”cel mai bun” pentru noi și pe care ni l-a dăruit din prima clipă a vieții noastre ca ființe vii, active și bine lucrătoare, de natură omenească.

Starea noastră cea mai bună, dăruită de Dumnezeu, este starea duhovnicească de natură cerească, de formă dilatată sub acțiunea căldurii dulci și plăcute a iubirii Sale infinite, nu este starea materială de natură pământească, de formă grosieră, concentrată în sine. Acest adevăr se poate înțelege foarte clar dacă citim Cartea Facerii scrisă de prorocul Moise, fiind insuflat de Sfântul și Dumnezeiescul Cuvânt și inspirat de Duhul Sfânt (Facerea 2,7). O parte din noi este făcută din țărână, este zidită din atomi și molecule, însă ceea ce a suflat Dumnezeu ”din Sine Însuși” și ne-a dăruit, sunt toate cele Trei Mari Puteri Dumnezeiești: creatoare, luminătoare și lucrătoare. Deci trei părți din noi sunt dumnezeiești și numai o parte din noi este pământească. Aceasta este alcătuirea dată nouă de Dumnezeu. Țărâna din noi s-a încălzit, s-a înmuiat, s-a dilatat, s-a topit, s-a revărsat în afara ei și a devenit și ea cerească și duhovnicească, de formă transparentă, curată și sfântă.

Important este pentru noi dacă ascultăm de Dumnezeu, care ne vorbește din înaltul cerului și ne învață ce să facem, dar ne luminează și individual, prin Sfintele și Dumnezeieștile Sale Raze sau… dacă ne luăm după animalele din jur și facem și noi ceea ce vedem că fac ele.

Unii dintre noi uită sau poate nici nu au aflat că această primă formă de viață, pe care o trăim acum, în prezent, ne este dată ”de probă”, de ”încercare”, nu definitiv. Dumnezeu vrea să vadă ce facem cu energiile pe care ni le dă și în ce fel le folosim. Vrea să vadă dacă la nevoie, la greu, în situații dificile, când ne confruntăm cu probleme care depășesc puterile noastre, cerem Ajutorul Său sau… ne descurcăm singuri, așa cum ne pricepem noi, considerându-ne destul de inteligenți și de puternici.

La sfârșitul acestei prime forme de viață de natură materială, ne va judeca Dumnezeu pe fiecare lucrător în parte, după faptele noastre. O astfel de judecată va avea loc. Dumnezeu este Bun, Darnic și ne iubește enorm, dar este și Drept și Nepărtinitor. Va fi o judecată dreaptă. Ce vor face atunci aceia dintre noi care nu ascultă de Cuvântul Său și fac ce vor ei, ce le place lor?

Distribuie:

Navigare în articole

De ce am uitat că suntem mici dumnezei și fii ai Celui Preaînalt?→

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ferestre deschise

Articole recente

  • Urcușul duhovnicesc al omului pământesc spre treptele îngerești
  • De ce am uitat că suntem mici dumnezei și fii ai Celui Preaînalt?
  • Sufletul și cele două stări ale sale
  • Cum primim înțelepciunea prin lucrarea harului Duhului Sfânt?
  • Legătura cu Dumnezeu – singura cale spre nemurire

Categorii

  • Articole personale
  • Citate celebre
  • Curiozități
  • De la lume adunate
  • Fără categorie
  • Glume
  • În căutarea adevărului
  • Sfaturi
  • Teste de inteligență

Arhive

  • martie 2026
  • februarie 2026
  • ianuarie 2026
  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
©2026 Ferestre Deschise
Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Navigand in continuare, va exprimati acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe detalii.