Care este Inima Omului și Ce Fel de Ființă a Creat Dumnezeu?

Inima noastră este centrul nostru energetic, al întregii ființe omenești: trup, suflet și duh. De aceea inima are o activitate deosebit de intensă și pompează energie vie prin vasele sanguine ale trupului nostru material. Ea reflectă și raze de lumină sfântă spre scoarța cerebrală a creierului, spre calculatorului nostru natural, cu care ne-a înzestrat Dumnezeu și astfel îi asigură lumina, căldura și energia necesară bunei lui funcționări. Dar inima nu face doar atât. Inima e vie, este energie sfântă, suflată de Dumnezeu din Sine Însuși în fața noastră, ca să putem intra și noi în rândul îngerilor, chiar dacă suntem purtători de trupuri materiale.

De aceea inima noastră omenească, scrie pe ecranul nostru mintal porunci sfinte dumnezeiești, comenzi pe care să le îndeplinim și lucrări pe care dorește Dumnezeu să le facem. Inima vie din noi este cea care pune în fruntea omului Gândul cel Bun și Sfânt, pe care ni-l dăruiește Dumnezeu să ne călăuzească prin viață și să ne arate în permanență cele mai bune lucruri pe care avem nevoie să le facem, pentru a urca pe trepte superioare, la rang înalt de îngeri. De unde știe inima noastră omenească ce porunci de lucru, ce comenzi și ce lucrări să ne dea să facem?

Inima omului nu este mușchiul cardiac, nu este bucata de carne vie cea pe care noi o numim ”inimă”. Nu este nici energia care circulă prin ea sub formă de sânge. Adevărata inimă omului este duhul viu din mijlocul nostru, care face parte din Duhul lui Dumnezeu. El știe exact ce vrea Dumnezeu și ce poruncește să facă toate energiile Sale, indiferent de locul în care se află. De aceea ne reflectă pe scoarța noastră cerebrală Raze de Lumină Sfântă Dumnezeiască în chip de rațiuni pure, autentice, originale. De aceea ne pune în frunte Gândul cel Bun și Sfânt, să ne călăuzească prin viață și să ne arate ”ce avem de făcut” la nivelul nostru material, pământesc, în calitate de lucrători pământești și de paznici ai Creației Dumnezeiești existente pretutindeni în jurul nostru.

De noi depinde dacă vom fi lucrători buni și ascultători, plăcuți lui Dumnezeu și ne va mângâia Părintește și Dumnezeiește cu Sfintele Sale Raze sau dacă ne vom lua după animalele din jurul nostru și ne vom lăsa influențați de ele, vom face și noi ceea ce vedem că fac ele. Văzând că avem și noi trup material pământesc, din carne și oase, la fel ca mamiferele, există riscul să credem că și noi suntem tot animale.

Dacă nu ne vom da seama că noi avem și alt fel de puteri, cu mult mai mari, pe care animalele nu le au, dacă nu vom înțelege că noi suntem înzestrați cu puteri sfinte dumnezeiești, la fel ca sfinții îngeri cerești, există riscul ”să batem pasul pe loc” fără să mai înaintăm nici un pas. Așa fac și soldații în front, așteptând comanda de la Comandantul lor.

 Aceia dintre noi, care vor intui, vor bănui că Dumnezeu este real și că avem nevoie de energiile pe care ni le dă El din Sine Însuși, ca să ne păstrăm alcătuirea bună și să nu slăbim, să nu ne pierdem puterile, vor ridica ochii spre cer și Îl vor căuta. Privirile lor inteligente se vor opri cu siguranță la soarele cosmic, a cărui lumină, căldură și energie solară ajunge la noi și simțim în ce fel ne încălzește el și ce fel de energie ne dă.

Omul, ființă inteligentă, va înțelege că ceea ce simte el în adâncul inimii lui, la nivelul lui central-sufletesc, nu vine de la soarele cosmic, a cărui căldură ne arde pielea, ci vine de la un Alt Fel de Soare, care este Viu și Atotputernic. Omul Îl va intui pe Dumnezeu, chiar dacă nu va ști unde Se află El. De căutat Îl va căuta, dar nu va ști unde să-L caute, până ce nu se va umple în întregime de energie divină de formă caldă, luminoasă și sfântă și va începe ”să simtă în el prezența lui Dumnezeu”.

Când omul ”va crește suficient” și va ajunge la maturitate, la vârsta la care poate să intre în Câmpul Muncii ca „lucrător pământesc” (Facerea 2,15) și ca ”paznic al Creației Dumnezeiești” existente pretutindeni în jurul lui, atunci el va auzi Glasul lui Dumnezeu, care vorbește din înaltul cerului (Facerea 2,16-17). Glasul lui Dumnezeu, când vorbește El cu energiile Sale, are rezonanță puternică și în adâncul conștiinței noastre, care se trezește din somn și devine activă, devine paznic bun al omului și înger al lui păzitor și ajutător. Conștiința, cea mai înaltă formă de gândire intuitivă, rapidă, duhovnicească și sfântă, devine ”mintea noastră conștientă”, rațională, simțitoare de Dumnezeu și inteligentă, de natură îngerească.

Având o astfel de minte, conștientă de sine, simțitoare de Dumnezeu și inteligentă, din momentul acela, noi putem să devenim lucrători buni, exact așa cum trebuie să fie un adevărat om. Așa ne vrea Dumnezeu și așa ne arată prin Sfânta Sa Suflare de Cuvânt. Dacă vom merge pe calea ascultării de Sfântul Cuvânt Dumnezeiesc și dacă vom face exact cele dorite și poruncite de Dumnezeu să se facă, nu ne va lipsi energia de lucru din noi niciodată.

Chiar dacă nu știm cum intră energia în noi și cine ne-o dă, noi vom simți că avem multă putere de muncă. Vom simți că avem și putere fizică trupească (forță musculară) și putere psihică sufletească (intelectuală) și putere harică duhovnicească (dumnezeiască) și că suntem puternici și apți de lucru, capabili să facem lucruri bune și folositoare, de care ne bucurăm și noi și alte ființe din jur.

Când va vrea Dumnezeu, când știe El că a venit vremea să ni se descopere, când știe El că am ajuns la un nivel de înțelegere mai avansat, atunci ni Se va arăta în toată splendoarea Sa. Ni se va revela, și ne va inunda de Lumină Sfântă, de căldura dulce și plăcută a prezenței Sale în noi. Vom simți că ne iubește și ne vrea binele, pentru că Se deșartă pe Sine Însuși în noi, ca să ne mărească puterile și să ne ridice și pe noi pe trepte superioare, la rang înalt de îngeri. Vom simți, vom ști și ne vom bucura.