Ferestre Deschise

Dacă Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră.

Menu
  • Prima pagina
  • Prezentare
  • Articole
  • Curiozități
  • Citate celebre
  • De la lume adunate
  • Teste de inteligență
Menu
Victoria amazonica - cel mai mare nufăr din lume

Cel mai mare nufăr din lume – Victoria amazonica

Cel mai mare nufăr din lume, Victoria amazonica, crește în America de Sud, în apele puțin adânci din Câmpia Amazonului. Giganticele lui frunze plutitoare au formă rotundă și ating diametrul de 2,5 metri. Impresionant este aspectul frunzelor cu marginile ridicate în sus, perfect vertical, cam 5-6 centimetri, ca la o tavă de plăcinte, de unde le vine numele de „yrupi”, care în limba amerindienilor înseamnă „farfurie de apă”. Când plouă se adună apă în aceste gigantice farfurii de apă, iar păsările le folosesc cu plăcere pentru a se scălda în ele. De aceea li se mai spune și „apona”, care însemnă „tigăița păsărilor”.

Aceste uriașe frunze, deși aparent par a fi foarte delicate, în realitate sunt foarte rezistente. Dacă pui puțin nisip și îl împrăștii uniform pe toată suprafața frunzei se poate transforma rapid într-o plută destul de trainică ce poate să ducă o încărcătură de până la 50 kilograme. Nervurile se află pe partea inferioară a frunzei și fiind pline cu aer, ajută frunza să plutească pe apă și să susțină pe ea o greutate destul de mare.

Giganticele frunze sunt susținute de tulpini foarte lungi acoperite cu spini ca să nu le mănânce peștii erbivori. Tulpinile pot ajunge și la 7 metri lungime și sunt susținute de rădăcini subacvatice, puternic înfipte în mâlul de pe fundul apei.

Impresionante sunt florile de nufăr, care sunt frumoase și au un parfum foarte plăcut. Florile sunt nocturne și au un ciclu de viață scurt, dar fascinant. Când se deschide, floarea este albă și ajunge la diametrul de 40 centimetri. Uimitor la aceste flori este faptul că își schimbă genul, de la flori femeiești devin flori bărbătești. În prima noapte când se deschide, floarea este de genul feminin. O sumedenie de gândaci vin atrași de parfumul ei foarte puternic și dulceag.

Ceea ce se întâmplă în prima noapte este foarte ciudat. Floarea se închide și gândacii rămân în interiorul ei, dar nu definitiv, ci doar până a doua zi, când floarea se deschide din nou. Gândacii, fiind plini de polen de la alte flori și plimbându-se de colo-colo prin interiorul florii, are loc polenizarea. Ca urmare a polenizării floarea își schimbă sexul. De la feminin trece la masculin și produce polen, care se scutură peste gândaci. Asta se întâmplă în prima noapte. Gândacii plini de polen sunt eliberați a doua zi, iar ei se duc la alt nufăr și îl vor poleniza cu polenul pe care îl au pe ei. Uimitor este faptul că după ce are loc polenizarea și floarea își schimbă sexul, își schimbă și culoarea și din albă devine roz.

Florile superbe sunt ținute la suprafața apei de tulpini țepoase și se balansează pe apă la marginile frunzei. Viața florii este scurtă, durează doar două zilei, de fapt o noapte și o zi. Au un ciclu de viață scurt dar fascinant. Acest nufăr gigantic este o minune tropicală. S-au mai descoperit astfel de nuferi gigantici și în Asia de sud-est în Indonezia. Datorită frumuseții și originalității sale, acest fel de nufăr este întâlnit și în regiunile temperate din întreaga lume, unde i s-au putut asigura condiții asemănătoare celor din America de Sud. Poate fi admirat în multe bazine cu apă special amenajate, prin iazurile și lacurile din parcuri, oferind o adevărată încântare privitorilor.

Distribuie:

Navigare în articole

Ziua Internațională a Familiei – Cele mai frumoase proverbe→

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ferestre deschise

Articole recente

  • Pelicanul – pasărea cu cel mai lung cioc din lume
  • Ziua Internațională a Familiei – Cele mai frumoase proverbe
  • Bujorul Românesc – Floarea Națională a României
  • Cele mai frumoase proverbe de Ziua Tatălui
  • Ziua Națională a Portului Tradițional Românesc

Categorii

  • Articole personale
  • Citate celebre
  • Curiozități
  • De la lume adunate
  • Fără categorie
  • Glume
  • În căutarea adevărului
  • Sfaturi
  • Teste de inteligență

Arhive

  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
©2025 Ferestre Deschise
Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Navigand in continuare, va exprimati acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe detalii.