Dumnezeu ne-a dat har creator, ne-a dăruit putere sfântă dumnezeiască din Sine Însuși, ca să ne putem ridica la calitatea de îngeri pământești, să devenim ființe bune la suflet darnice, miloase și generoase. Dumnezeu vrea ca omul să aibă un suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, plin de energie sfântă dumnezeiască, revărsat în afara trupului nostru material, ca un fel de coroană solară în jurul nostru. Vrea să vadă toată lumea că noi, oamenii, suntem „fiii lui Dumnezeu”, suntem îngerii Săi, suntem plini de energie sfântă de formă caldă, luminoasă și plină de har. Așa vrea să fie un Om. Acesta este Omul pe care l-a făcut Dumnezeu din țărână pământească și din energie vie dumnezeiască, suflată din Sine Însuși. Acesta este Omul cu care vrea Dumnezeu să populeze pământul din tot Universul Material.
Depinde de noi, de fiecare om în parte, dacă reușim să ne păstrăm această alcătuire bună și când vom ajunge la maturitate sau suntem neglijenți și nepăsători față de darurile și harurile cu care suntem înzestrați din prima clipă a vieții noastre ca ființe vii de formă umană (Facerea 2,7). Noi suntem „hărăziți” încă din naștere să devenim îngeri pământești și fii ai lui Dumnezeu, să fim ființe calde, prietenoase și iubitoare, luminoase și înțelepte, de natură duhovnicească, să fim sfinți, să fim legați de Dumnezeu în permanență. De aceea sufletul nostru omenesc are propria lui lumină, are propria lui căldură, are har creator, este plin de energie sfântă din Duhul lui Dumnezeu și știe ce să facă cu energia din el. Acestea toate sunt puteri dumnezeiești, dăruite nouă chiar de Dumnezeu, iar noi ne putem folosi de ele, pe tot parcursul vieții noastre și putem deveni cei mai buni lucrători ai pământului pe care ne aflăm.
Noi nu avem numai puterile fizice trupești, ale țărânii din noi, ale atomilor din care este zidit corpul nostru fizic omenesc. Noi nu avem numai forță musculară, ci avem și puteri harice dumnezeiești, avem puteri atât de mari, încât se miră de noi chiar și sfinții îngeri cerești, neînțelegând de ce o făptură pământească cu trup material are și energie vie dumnezeiască de formă harică duhovnicească, atotcreatoare de lucruri bune și folositoare. Noi avem puterea de a face pe pământul pe care stăm lucruri atât de bune încât să fie considerate adevărate ”minuni”.
Avem astfel de puteri, pentru că ne-a înzestrat Dumnezeu cu Lumina înțelepciunii, cu Căldura dragostei de lucru și cu har creator și avem „sădite” în inimile noastre „dorințe bune” pe care Dumnezeu vrea să le îndeplinim când vom ajunge la maturitate. Vrea să devenim cei mai buni lucrători ai Pământului pe care ne aflăm și paznici buni ai Creației Sale Dumnezeiești existente la suprafața lui. Dacă ne vom strădui din toate puterile noastre, să îndeplinim dorințele lui Dumnezeu, sădite în inimile noastre, vom descoperi că avem puteri de lucru foarte mari și că „alături de noi” lucrează și Duhul Sfânt Dumnezeiesc și nu suntem singuri la lucru.
Noi suntem „ultima ceată de îngeri” făcută de Dumnezeu „după chipul și asemănarea Sa divină”. Noi suntem singurii îngeri care au și trupuri materiale făcute din țărână. Bineînțeles că, având și trupuri materiale pământești, noi simțim și atracția Pământului pe care ne aflăm, dar această „atracție” de formă magnetică nu se compară cu „atracția lui Dumnezeu”, Stăpânul Universului întreg și Tatăl tuturor energiilor vii și active din el. Pe noi ne iubește Dumnezeu enorm și ne-a „îmbrăcat” în cele mai bune energii ale Sale, ca să vadă toată lumea că suntem fiii Săi, suntem îngeri pământești. De aceea pe lângă puterile noastre cele fizice trupești avem și puteri harice dumnezeiești, de formă „treimică”.
Nu contează că noi avem trupuri materiale pământești, iar sfinții îngeri cerești nu au. Nu contează că noi suntem ființe materiale, iar ei sunt ființe energetice pure, ci contează dacă suntem plini de energie sfântă dumnezeiască și avem lumina înțelepciunii, căldura dragostei de lucru și har creator și putem comunica cu Dumnezeu în permanență. În mod normal și firesc noi suntem „deschiși” spre Dumnezeu prin centrul nostru. Pe la nivelul nostru energetic central, prin inima noastră, intră în noi energii sfinte direct din Duhul Sfânt Dumnezeiesc și astfel noi suntem „uniți” cu Dumnezeu în permanență.
Numai „Harul Dumnezeiesc” înfăptuiește în chip tainic această unire. Prin har Dumnezeu Însuși pătrunde întreg în cei vrednici de numele de îngeri și îi sfințește, îi umple de duh sfânt și îi îndumnezeiește. În felul acesta cei vrednici dobândesc „puteri harice duhovnicești”” și Îl au chiar pe Dumnezeu în ei, ca „răsplată” a urcușului lor spre El.
Dacă legătura dintre noi și Dumnezeu este perfectă, dacă suntem deschiși spre El în permanență, ne va „lumina” la minte și ne va învăța ce să facem cu energia din noi, ca să o folosim în „scopuri bune”, constructive, spre binele tuturor ființelor vii din jurul nostru. În mod normal și firesc noi îndeplinim porunci dumnezeiești și bineînțeles că ne asigură Dumnezeu cele mai bune energii de lucru, pe care ni le dăruiește direct din Duhul Său Dumnezeiesc. De aceea noi avem puteri harice duhovnicești și reușim să facem lucrurile și repede și bine și fără un efort prea mare din partea noastră. Puterile noastre dumnezeiești și harul și căldura iubirii și lumina înțelepciunii și tot ce ne-a dat Dumnezeu, toate depind de „legătura” noastră cu El. O mai avem? Mai există în noi o astfel de legătură? Dacă nu există sau dacă am uitat de ea, atunci să o refacem de urgență, cât mai avem timp și să deschidem rapid dialogul cu Dumnezeu să cerem ajutor divin, să-L implorăm să ne ajute.
Navigare în articole
Sântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României→