În fiecare an, în ziua de 21 noiembrie, sărbătorim Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Aceasta este o mare sărbătoare a creștinilor. Maica Domnului, la vârsta de 3 ani a fost dusă de părinții săi la Marele Templu din Ierusalim și dăruită lui Dumnezeu ca „Mireasă a Domnului”. Așa se numeau călugărițele în vremea aceea. Viața curată și sfântă de la templu a ajutat-o să devină o ființă cu suflet bun și curat. Acolo a fost ferită de influența negativă a celorlalți oameni din jur. Dumnezeu a protejat-o, și a apărat-o. I-a dăruit un Înger Sfânt care să o ajute, să o pregătească sufletește pentru „greaua misiune” pe care voia să i-o dea.
Micuța Maria își petrecea majoritatea timpului în sfântul altar. Când alți copii de vârsta ei se jucau, ea se ruga și citea Sfintele Scripturi, iar Sfântul Înger care o însoțea, i le tălmăcea pe înțelesul ei. Dumnezeu „a ales-o”, să-L nască pe Fiul Său, pe Dumnezeu Cuvântul. L-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu în Persoana Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Avem învățăturile Sale dumnezeiești în Sfintele Evanghelii, scrise de patru dintre ucenicii Săi.
Dacă transpunem în practică învățăturile evanghelice, dacă le aplicăm în viața noastră de zi cu zi și facem la modul concret cele ce ne învață Hristos, Mântuitorul nostru, vom reuși să ne ridicăm pe o treaptă superioară, să ne recăpătăm starea bună dată de Dumnezeu. Nu vom ajunge dintr-o dată la nivel superior, nu în mod spectaculos, ci încetul cu încetul, lin și domol, puțin câte puțin. Pe măsură ce înaintăm pe drumul vieții ne vom schimba în fiecare zi câte puțin. Nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi, este în noi și ne ajută enorm, iar în momentele dificile, dacă Îl implorăm să ne ajute, Se unește cu noi și ne dă puteri dumnezeiești. Așa se explică faptul că mulți dintre oameni au reușit să facă lucruri care intră în categoria „minuni”.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este o mare sărbătoare pentru noi, creștinii, care am primit-o ca Mamă a noastră, duhovnicească. Maica Domnului ne ajută să nu cădem în deznădejde, să nu ne descurajăm, oricât de mult am fi greșit în viață. Ea ne îndeamnă mereu să cerem ajutorul Fiului Său, căci este Bun și vrea să ne ajute. El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu și S-a născut cu ajutorul Duhului Sfânt, care a „umbrit-o”, a învelit-o pe Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria în energiile Sale harice dumnezeiești, atotcreatoare și atotputernice. Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu, iar ea a născut prunc, fiind fecioară și a rămas fecioară și după naștere. Când Dumnezeu vrea, se biruiește rânduiala firii!
Noi, cei aflați în stare de decădere sufletească și de neputință trupească, am ajuns în această stare deplorabilă, tocmai din cauză că nu avem ajutorul Duhului Sfânt, ci ne bazăm numai pe forța noastră musculară și pe puțina noastră energie intelectuală. Dacă ne-ar umbri Duhul Sfânt, dacă ne-ar înveli în energiile Sale, am avea puteri harice dumnezeiești și am fi la fel ca sfinții îngeri cerești, chiar dacă avem și trupuri materiale. Să o rugăm pe Maica Domnului să ne ajute, căci are putere multă.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi! Ajută-ne Maica Domnului și ne ocrotește și roagă-te pentru noi!
Navigare în articole
←Recunoștință și mulțumire sufletească