Locul Omului pe Scara Vieții între Animale și Îngeri

Pe Scara Vieții, noi ne aflăm ”la mijloc” între treapta animalelor pământești și treapta sfinților îngeri cerești. Animalele sunt făpturi pământești, alcătuite din energii concentrate în atomi și molecule. Sfinții îngeri cerești sunt ființe vii alcătuite din energii sfinte dumnezeiești, autentice, originale, ieșite din Dumnezeu și sunt plini de căldura iubirii curate, de lumina înțelepciunii adevărate și de har creator. Duhul Sfânt are grijă de sfinții îngeri cerești, să nu se îndepărteze de El prea mult, ca să nu se răcească, să nu își piardă căldura și lumina lor proprie, ci să se păstreze ” în stare intactă” așa cum au ieșit din Dumnezeu.

Toate energiile pe care le ține Duhul lui Dumnezeu în ”brațele Sale” și are grijă de ele, ca o Mamă Bună și Iubitoare, își păstrează alcătuirea lor bună și frumoasă, caldă, sfântă și luminoasă. Doar cele care ies în afara Duhului Sfânt, în spațiul din exteriorul Său, se golesc de conținutul lor prețios. Însă acestea ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, care le ține ”legate de Sine” și are grijă de ele, le ”reînnoiește” cu noi și noi energii, din Sine Însuși și le ”reface alcătuirea” lor bună, de fiecare dată când le dă „alte porunci de îndeplinit” și alte lucrări de făcut sau alte misiuni sfinte.

Dacă noi, oamenii, dacă noi energiile umane, înțelegem această realitate, vom pricepe că și noi avem nevoie să ascultăm de Sfântul și Dumnezeiescul Cuvânt. Dacă El ne va lumina și pe noi și ne va ”reînnoi” cu energie nouă, proaspătă, mereu actuală, potrivită perfect cu lucrurile pe care le facem, vom putea intra în rândul lucrătorilor buni. Dacă ne va ajuta și pe noi Domnul Dumnezeu Cuvântul, Luminătorul Universal, vom înțelege misiunea pe care o îndeplinim noi, în acest loc în care ne aflăm în prezent, în calitate de ”lucrători pământești”, dar și de ”slujitori” ai lui Dumnezeu, de viitori îngeri pământești.

Suntem lucrători pământești și paznici ai Creației Dumnezeiești, existente pretutindeni în jurul nostru (Facerea 2,15) și aceasta este ”misiunea” încredințată nouă de Dumnezeu. Oriunde am fi, noi facem aceeași lucrare ”dorită și arătată de Dumnezeu”.

La început nu prea suntem conștienți de această realitate, pentru că vedem că avem și noi trupuri materiale pământești, la fel ca animalele din jurul nostru. Cu timpul, pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm ca ființe cu adevărat umane, așa cum vrea Dumnezeu și cum ne învață Fiul Său, Domnul Dumnezeu Cuvântul, vom acumula în noi energie sfântă mai multă. Vom crește mari și frumoși, calzi și generoși, cu adevărat umani. Ni se va schimba și alcătuire energetică interioară, deoarece nu vom mai fi reci și întunecați la minte, atâta timp cât ne luminează Domnul Dumnezeu Cuvântul și ne spune El ce să facem. Ne învață El cum să ne folosim energia pe care o avem, în așa fel încât să nu o pierdem, ci să o câștigăm, că ne-o dă Dumnezeu Tatăl înapoi, dacă mergem pe calea ascultării și facem cele dorite și arătate de El.

Dacă ”ascultăm” de Sfatul Său Părintesc și Dumnezeiesc și facem exact ce ne învață, vom descoperi că ”pe o parte” dăm noi energia din noi în afara noastră, o depunem în lucrurile pe care le facem și ”pe altă parte” intră altă energie proaspătă în noi direct din Dumnezeu. Vom descoperi că se ”reface” rapid energia din noi, așa că nu rămânem nici o clipă goi și lipsiți de energie. În aceste condiții avem de câștigat enorm, pentru că ceea ce intră în noi, prin centrul nostru este mereu proaspăt și original, abia ieșit din Dumnezeu.

Ceea ce dăm noi în afara noastră, este mai vechi, mai lipsit de calitățile originale, este mai lipsit de căldura iubirii, de lumina înțelepciunii și de bunăvoința care în mod normal și firesc trebuie să îi însoțească pe toți slujitorii lui Dumnezeu, în rândul cărora avem și noi ”locul nostru”. Noi ne bucurăm deoarece simțim ce fel de energii intră în noi, prin centrul nostru și ”Îi mulțumim lui Dumnezeu” pentru ceea ce ne dă, rugându-L să ne ierte, dacă energiile pe care le dăm noi în afara noastră celor din jur, nu mai au calitățile lor originale. Sunt așa cum putem noi să le dăm, fără să ne topim la trecerea lor prin noi. De înmuiat ne înmuiem puțin, ne dilatăm, ne revărsăm în afara noastră, dar de topit nu ne topim, ci avem o iubire mai ponderată și mai echilibrată.

Dacă am da și noi în afara noastră energiile exact așa cum ni le dă Dumnezeu din Sine, exact așa cum le toarnă El în inimile noastre, ne-am topi rapid și am dispărea din rândul celor pământești, deoarece căldura iubirii Sale Părintești și Dumnezeiești, este infinită și nu o putem suporta noi cei care suntem făcuți din țărână. Nu rezistă nimeni fără să se topească atunci când simte iubirea lui Dumnezeu și va răspunde și el la fel, se va topi de iubire, dar va deveni ceresc și duhovnicesc. De aceea noi, mergem pe o cale de mijloc și ne păstrăm trupurile noastre materiale, dar avem inima înflăcărată și iubitoare, dornică să facă lucruri bune și folositoare, pentru că acolo, în inima sufletului nostru omenesc, avem energii originale, abia ieșite din Dumnezeu.

Să tot lucrezi în astfel de condiții! Iată ce ființă minunată este omul!