Sufletul Omenesc – Interfață vie între Creator și Creație

Sufletul omului, așa cum l-a făcut Dumnezeu (Facerea 2,7), din unirea, întrepătrunderea, conlucrarea și comuniunea laolaltă a țărânii pământești cu energiile Sale dumnezeiești, este un loc al întâlnirii energiilor sfinte cu materia. De aceea sufletul omului este viu, activ, dinamic și bine lucrător potrivit nevoilor lui de creștere și de dezvoltare umană. El are ”Dublă Fațadă Energetică” și spre Dumnezeul Atotputernic, Dătătorul de Viață, de energie vie dumnezeiască, dar și spre lumea creată la suprafața pământului pe care ne aflăm.

Se poate spune că sufletul nostru omenesc este interfață între Creatorul Suprem și Creația Sa, între Făcătorul Universului întreg și făpturile Sale, deoarece el se află la mijloc între duhul sfânt din centrul nostru, care aparține lui Dumnezeu și trupul nostru material care aparține pământului cosmic pe care stăm.

În mod normal și firesc noi, deși avem trupuri materiale, simțim căldura iubirii dumnezeiești, la nivelul nostru central-sufletesc, unde se află duhul sfânt, deoarece acesta este ”dovada” prezenței lui Dumnezeu în noi. Duhul sfânt din noi, face parte din Bunul și Sfântul Duh Dumnezeiesc și ne dă și nouă energie vie harică și atotputernică, pentru că ”l-a pus Dumnezeu” în centrul nostru, ca un ”soare” al nostru individual, să ne lumineze, să ne încălzească, să ne dea energia necesară și vieții și lucrului nostru.

Duhul din centrul nostru face parte din Duhul lui Dumnezeu și de aceea el este veșnic viu, activ și bine lucrător și ne ajută enorm. El ne dă toată energia necesară și creșterii și dezvoltării noastre ca ființe ”umane”. El ”toarnă” în noi energie sfântă dumnezeiască de formă treimică, de formă caldă, luminoasă și plină de har. El ”pompează” în noi, prin vasele noastre sanguine, Energie Vie Dumnezeiască și o trimite spre toate celulele noastre omenești, care alcătuiesc partea noastră materială a corpului nostru fizic omenesc. La nivelul nostru celular, nu ajunge numai triada de energii pământești (apă, aer, minerale), ci și triada de energii sfinte dumnezeiești (creatoare, luminătoare și bine lucrătoare).

Noi avem cea mai bună alcătuire posibilă dintre toate făpturile pământești de formă energo-materială. De aceea Dumnezeu așteaptă de la noi să ne comportăm asemenea sfinților îngeri cerești, nicidecum asemenea animalelor pământești.

Noi am fost creați în mod special pentru a deveni „lucrători pământești” și purtătorii energiilor sfinte dumnezeiești, ca să putem deveni ”paznici buni” ai grădinii de la suprafața Pământului pe care stăm. Nu ne aflăm pe un pământ ”pustiu” și ”gol” lipsit de viețuitoare, ci ne aflăm pe un pământ pe care l-a ”împodobit” Dumnezeu cu fel de fel de viețuitoare de formă energo-materială. Pământul pe care stăm este plin de ”ființe vii” de formă vegetală și animală, iar noi ființele vii de formă ”umană” am fost făcuți la urmă, ca un fel de ”încununare” a Creației Dumnezeiești.

În noi a pus Dumnezeu ”toate” energiile Sale Sfinte Dumnezeiești, de formă treimică, pentru a se vedea că El Se află pretutindeni, Se pogoară și în făpturile Sale, chiar și în cele de formă materială. Într-adevăr Dumnezeu ”este prezent” peste tot, în întreaga Sa Creație, care cuprinde Universul întreg cu tot ce se află în el.

Vom înțelege noi, oamenii, această realitate? Vom descoperi noi cu mintea noastră inteligentă acest adevăr? Ne vom da noi seama ce fel de energii suntem noi, energiile de formă umană?

Ca să ne ajute să înțelegem, ca să ne ajute să simțim prezența Sa, Se pogoară Dumnezeu la noi, dar numai în chip de Raze Sfinte Dumnezeiești, pentru că nu vrea să ne topească cu căldura iubirii Sale infinite. De aceea se apropie de noi doar ”Radiar” și ne luminează mintea, ne trezește conștiința și aprinde în inimile noastre focul iubirii curate și sfinte, ca să ne trezim la realitate și nu mai dormim.

Dumnezeu, dacă vrea, toarnă în inimile noastre atât de multă energie divină, încât ne umple sufletul și îl ajută să crească, să se mărească, să se dilate, să se reverse în afara trupului nostru material, ca o aură duhovnicească de o frumusețe rară. Va simți și trupul nostru material căldura sfântă care-l ”inundă” pe măsură ce se ”încarcă” sufletul lui de energie vie harică și atotputernică. Căldura iubirii este cea mai dulce și mai plăcută căldură din lume, iar omul va aspira în el atâta energie sfântă câtă poate să ”suporte” fără să se topească și fără să dispară din rândul ființelor pământești cu trupuri materiale.

În continuare rămâne de văzut ce va face acel om cu energia sfântă dumnezeiască ce i s-a dat. Cel mai bine este dacă omul se pune pe sine însuși la dispoziția lui Dumnezeu, cu trup și suflet, cu toată energia din el, deoarece va fi îndrumat pe făgașul normal și firesc al ascultării de Poruncile Sfinte Dumnezeiești și va deveni un lucrător bun. Așa este cel mai bine să procedeze omul! Acesta este urcușul sufletului nostru omenesc. Acesta este urcușul nostru duhovnicesc al sufletului nostru omenesc, din care și trupul nostru material va avea de câștigat enorm. Încetul cu încetul, lin și domol, omul în întregime (trup, suflet și duh), va urca pe trepte superioare și va face progrese uimitoare.

Dacă omul nu pricepe cum este cel mai bine să procedeze și nu se oferă de bunăvoia lui și nesilit de nimeni să intre în slujba lui Dumnezeu, ca lucrător pământesc, există riscul să trăiască la întâmplare, luându-se după alți oameni din jur. Dar nu va excela prin fapte bune, prin milostenii, prin iubire frățească și colegială, prin activitate creștinească de formă jertfelnică. Nu va merge pe calea aplicării în practică a învățăturilor sfinte, așa cum ne învață Mântuitorul nostru Hristos, Cel care ”trezește” sufletele noastre la activitate conștientă, rațională, simțitoare de Dumnezeu și inteligentă, de natură îngerească.

Domnul Iisus Hristos, este Dumnezeul nostru și ne învață să ne punem pe noi înșine în slujba celor din jur, pentru că în felul acesta învățăm să fim cu adevărat umani. În felul acesta ne obișnuim să fim darnici, miloși și generoși. Învățăm să ne deschidem sufletele spre cei din jur, pentru a-i ajuta la nevoie, la greu, în situații dificile și astfel ne facem ucenicia la locul nostru de muncă de mai târziu, când vom urca pe trepte superioare la rang înalt de îngeri.