Suntem oameni cu două fețe

Suntem oameni cu două fețe și putem să fim și buni, ca pâinea lui Dumnezeu, dar și răi, lacomi, tirani și nemiloși, de formă egoistă și materialistă.

Dumnezeu a suflat în fața noastră și ne-a dat energie vie dumnezeiască din Sine Însuși. Noi nu ne cunoaștem alcătuirea și nu știm ce fel de energii avem în noi. Pe cele grosiere, de formă materială, de natură pământească, le vedem, le simțim, le cunoaștem, dar pe cele dumnezeiești de formă transparentă, curată și sfântă, care ne sunt date de Dumnezeu din Sine Însuși, nu le vedem și habar nu avem că există și astfel de energii.

Dumnezeu ne dă energie vie dumnezeiască din Sine Însuși:

• O suflă în fața noastră în chip de Suflare Dumnezeiască (Facerea 2,7),
• O toarnă în inimile noastre în chip de Râu cursiv ce iese din Eden din Împărăția Sa (Facerea 2,10).
• O reflectă în mintea noastră omenească în chip de rază sfântă dumnezeiască, de rațiune pură, autentică, originală,
• Ne-o dăruiește sub formă de picătură de inteligență proprie, de experiență de viață la sfârșitul lucrurilor pe care ni le dă să le facem, ca să avem propriile noastre cunoștințe despre lucrările bune făcute de noi.
• Ne ridică pe trepte superioare, la rang înalt de îngeri, dându-ne misiuni speciale, sarcini anume de îndeplinit, lucrări anume de făcut.
• Ne închide în propriile noastre trupuri materiale pământești până ce ne vom cunoaște propria noastră alcătuire energetică sufletească și vom înțelege ce fel de ființe suntem noi și ce lucrare avem de făcut pe Pământul pe care stăm. Aici  ”ne-a pus” Dumnezeu în calitate de ”lucrători” ai acestui Pământ cosmic, dar și de ”paznici” ai Creației Sale Dumnezeiești existente la suprafața pământului (Facerea 2,15).

Nu ne aflăm pe un Pământ pustiu, ci pe un pământ care are pe el viețuitoare, care se mișcă pe suprafața lui și care ne-au fost date în grija și paza noastră. Dumnezeu vrea ca fiecare pământ din Universul Material, care are pe el viețuitoare, să aibă îngerii lui. De aceea ne-a făcut pe noi, oamenii, ca să fim noi îngerii Pământului pe care ne naștem.

Pentru a ne cunoaște pe noi înșine și pentru a simți exact ce fel de energii avem în noi, dar și ce putem face cu ele, ne-a înzestrat Dumnezeu cu simțuri speciale, de formă treimică:
– Avem simțuri fizice, trupești.
– Avem simțuri psihice, sufletești.
– Avem simțuri harice, duhovnicești.

Când omul ajunge la maturitate, la vârsta la care poate intra în câmpul muncii, ca lucrător al Pământului pe care stă și ca paznic al Creației Dumnezeiești existente la suprafața lui, atunci Dumnezeu îi dăruiește omului cea de a doua Suflare a Sa. Îi dăruiește omului  Suflarea de Cuvânt, în chip de Sfat Părintesc și Dumnezeiesc. Îl avem ca exemplu pe omul pământesc făcut din țărână și din energie vie dumnezeiască de formă treimică, pe care Dumnezeu l-a numit ”Adam” și căruia i-a vorbit din înaltul cerului. În felul acesta Dumnezeu ”S-a descoperit” pe Sine Însuși omului. I S-a arătat, i S-a revelat, în toată splendoarea Sa dumnezeiască, atât cât poate omul să suporte apropierea lui Dumnezeu, să simtă căldura iubirii Sale infinite, dar fără să se topească. Dumnezeu nu Se apropie de noi prea mult tocmai ca să nu ne topească cu iubirea Sa nemărginită. A ales calea cea mai bună pentru noi, prin care să ne vorbească, iar noi să putem primi învățăturile Sale sfinte. L-a învățat pe omul pământesc ce poate face cu energia din el, dar și ce să nu facă dacă vrea să trăiască la infinit și să se bucure de viață și de toate darurile lui Dumnezeu, care sunt nenumărate.  

Noi avem o bună alcătuire de formă treimică: trupească, sufletească și duhovnicească  și Dumnezeu ne învață ce să facem cu energia din noi, pentru a ne bucura de viață la infinit și să nu murim, să nu ne stingem din viață, să nu rămânem în noi fără energie sfântă dumnezeiască. Aceasta este singura energie veșnic vie, veșnic activă, dinamică și bine lucrătoare, care ne ajută să fim vii, activi, dinamici și buni lucrători, potrivit nevoilor noastre reale.  

Dumnezeu a luminat întregul Univers cu Suflarea Sa de Cuvânt și toate energiile vii ascultă de Cuvântul Său Dumnezeiesc. Toate își transmit de la una la alta poruncile sfinte date de El. Poruncile sfinte dumnezeiești ajung și la noi, la oamenii pământești, căci vrea Dumnezeu să intrăm și noi în rândul îngerilor Săi, în rândul celor mai buni lucrători. Vrea ca noi să alcătuim o ceată de îngeri pământești cu suflete pline de energie vie dumnezeiască de formă treimică. Vrea să avem în noi suflete calde, luminoase și sfinte, revărsate în afara trupurilor noastre materiale, ca un fel de coroană solară în jurul nostru, să știe toată lumea că noi suntem ”fiii Soarelui Veșnic”, ai Dumnezeului Atotputernic.

Dumnezeu vrea ca oamenii să fie recunoscuți ușor dacă sunt buni, darnici, miloși și generoși, plini de energie vie dumnezeiască, cu suflete mari și frumoase, calde, sfinte și luminoase, asemenea sfinților îngeri cerești. Dar vrea să fie văzuți și recunoscuți ușor și aceia dintre oameni care sunt răi, zgârciți, tirani, lacomi și nesățioși, plini de energie grosieră, concentrată în sine de natură pământească. Aceștia sunt oamenii cu suflet mic și egoist, închis de Dumnezeu în propriul lor trup material pământesc, ca să învețe să se deschidă prin centrul lor spre Dumnezeu și să nu răbufnească în afara lor, ca vulcanii pământului.

Vulcanii sunt forțele rele, distructive, ale Pământului pe care ne aflăm. Noi trebuie să fim forțele bune, constructive, care aparțin lui Dumnezeu. Din gura noastră trebuie să iasă cuvinte sfinte, care se nasc din iubire curată, din înțelepciune adevărată, din bunătate nemărginită și din dorința sinceră și curată de a-i ajuta pe cei din jur, pe cei pe care ni i-a dat Dumnezeu în grija și paza noastră.

Noi nu avem voie să scoatem din gurile noastre cuvinte urâte, murdărite de pofte animalice trupești, de instincte, de impulsuri de moment, de irascibilitate și nervozitate sau de egoism și răutate, care nu se potrivesc cu STATUTUL de ”Om” și cu calitatea noastră de viitori îngeri ai Pământului pe care stăm.

Realitatea este că noi, oamenii, putem să fim și buni și răi. Putem să fim darnici și  miloși, putem să-i ajutăm pe cei din jur, care au nevoie de ajutor. Dar putem să ne purtăm și cu indiferență și nepăsare față de ei și asta se întâmplă din cauza egoismului feroce care a pus stăpânire pe sufletul nostru. Din cauza egoismului, a iubirii exagerate față de propria noastră persoană, ne-am transformat în ființe rele, lacome, crude și nemiloase, incapabile să ne deschidem sufletele pentru a-i ajuta pe cei aflați în situați dificile, uneori de-a dreptul dramatice. Ne mai echilibrăm sufletește, din când în când, mai facem câte o milostenie, mai ajutăm pe careva din jur, la Crăciun sau la Paște, iar în rest ne întoarcem la obiceiurile noastre, la nesimțire, indiferență și nepăsare. Dacă noi avem de toate și trăim bine, nu ne pasă dacă ceilalți oameni din jur au ce mânca sau mor de foame, dacă mai sunt pe picioarele lor sau zac în pat grav bolnavi și nu are cine să le dea o cană cu apă sau să-i ajute să ajungă la spital. Ce fel de oameni suntem noi? Oameni cu două fețe. Și buni și răi, dar mai mult răi decât buni.

Să ne aducem aminte ce spunea Părintele Arsenie Boca:
”Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptății Sale, când, spre pedepsirea răutății, îngăduie războaiele”. (Cărarea Împărăției, pagina 110)