Sufletul omului se ridică rapid la viață de formă îngerească dacă Dumnezeu toarnă în el energie vie dumnezeiască din Sine Însuși. La rugămintea părinților noștri, la cererea lor insistentă, noi suntem ajutați de Dumnezeu și primim mai multă energie necesară creșterii și dezvoltării noastre ca ființe vii cu adevărat umane. Este bine să se roage…
Categorie: Articole personale
Natura creată are tainele ei
Natura creată are tainele ei. În spatele celor văzute și cunoscute de noi, le putem întrezări pe cele nevăzute și necunoscute de noi, care aparțin lui Dumnezeu. Lumea naturală, existentă în jurul nostru, reprezintă o „tainică evanghelie” care arată adevăruri mântuitoare pe care dacă le cunoaștem ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, de Creatorul…
Biblia – Cartea Cărților, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine
Biblia este numită Sfintele Scripturi, este Cartea Cărților, este Cuvântul lui Dumnezeu ajuns până la noi, este o culegere de scrieri sfinte, care au fost dictate de Dumnezeu celor care le-au scris. Nimeni nu a scris nici un cuvânt de la el, din mintea lui inteligentă, ci numai ce i-a fost dictat de Duhul Sfânt….
Planul lui Dumnezeu este bun, noi trebuie doar să-l realizăm
Planul vieții noastre este făcut de Dumnezeu și este cel mai bun. Noi trebuie doar să-l realizăm. Dumnezeu vrea ca noi să-I devenim fii, să ne asemănăm cu El, să dobândim puteri sfinte dumnezeiești, să facem minuni pe pământul pe care stăm. La o astfel de stare atât de bună se poate ajunge numai dacă…
Energia sfântă dumnezeiască este cea mai mare comoară a omului
Energia sfântă dumnezeiască este singura energie veșnic vie și inepuizabilă, pe care dacă ne-o dă Dumnezeu, este cea mai mare comoară a noastră. O singură picătură de energie divină dacă avem în noi, este mai valoroasă decât toate comorile lumii pământești de formă materială. Nu energiile Pământului pe care stăm sunt cele care ne țin…
Domnul Iisus Hristos – modelul desăvârșit de Om și Dumnezeu
Modelul desăvârșit de Om și Dumnezeu ni l-a arătat Domnul Iisus Hristos pe Muntele Tabor, când S-a schimbat la față. Sufletul Domnului Hristos era mare și frumos, cald, sfânt și luminos, revărsat în afara trupului Său material, pentru că era plin de Duh Sfânt, de energie vie dumnezeiască. Așa vrea Dumnezeu să fim și noi,…
Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
Românii au împletit de-a lungul secolelor sărbătorile lor populare cu sărbătorile creștinești și le-au ținut și pe unele și pe altele, făcând din ele prilej de bucurie și de veselie. Creștinii sărbătoresc în ziua de 24 iunie în fiecare an ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, cel mai mare proroc, cel care L-a arătat lumii pe Mesia,…
Prin rugăciune Dumnezeu vine la om
Prin rugăciune omul merge la Dumnezeu, iar Dumnezeu vine la om. Omul depinde de deschiderea lui sufletească spre Dumnezeu și de cât de multă energie dumnezeiască poate să aspire în el pe calea lucrurilor bune pe care le face și pe calea cererii de ajutor la nevoie, în situații dificile. Omul poate să inspire Lumină…
Lăudăroșenia este opusul modestiei
Lăudăroșenia este opusul modestiei, o deficiență de comportament, o lipsă a sufletului nostru omenesc. Noi ducem lipsă de fapte bune de milostenie și atunci când ne ajută Dumnezeu să facem și noi o faptă cu adevărat bună, o trâmbițăm pe toate drumurile și ne lăudăm cu ea, de parcă ar fi meritul nostru că am…
Miracolul de la Marea Roșie
Biblia relatează faptele uimitoare care s-au petrecut cu foarte mulți ani în urmă, când poporul evreu (fiii lui Israel), condus de prorocul Moise, fiind urmăriți de armata Faraonului egiptean, s-au rugat Domnului Dumnezeu și au fost salvați printr-o minune despre care s-a dus vestea în lumea întreagă. Toată lumea a auzit despre minunea care s-a…