Dumnezeu ne asigură energia necesară și ne creează cele mai bune condiții, ca să avem o inimă plină de energie divină, capabilă să ne conducă prin viață pe drumul cel bun al ascultării de Dumnezeu, al îndeplinirii poruncilor Sale sfinte și al facerii de lucruri bune și folositoare, potrivit nevoilor noastre reale. Am fost creați…
Fructul pasiunii – floarea lui este un simbol al patimilor lui Iisus
Floarea fructului pasiunii se aseamănă cu o coroană de spini. Călugării iezuiți când au ajuns în Brazilia și au văzut-o au rămas impresionați de această asemănare și i-au dat numele de „Floarea pasiunii” gândindu-se la patimile Domnului Iisus Hristos și la coroana de spină pe care i-au pus-o oamenii pe cap. Așa i-a rămas numele…
Evoluția sufletului spre Chipul lui Dumnezeu
Scopul divin al evoluției se poate vedea în evoluția sufleului nostru omenesc spre chipul și semănarea cu Dumnezeu. Cu cât ne vom asemăna mai mult cu Dumnezeu cu atât suntem mai aproape de perfecțiune și lucrurile făcute de noi vor fi din ce în ce mai bune. Întotdeauna noi vom culege roadele comportamentului nostru normal…
Chipul lui Dumnezeu
Ca să devenim conștienți de starea noastră reală și de puterile cu care suntem înzestrați și ca să ne deschidem sufletele spre Dumnezeu, să putem aspira în noi energie divină în mod conștient, rațional și inteligent, exact atunci când avem noi nevoie, S-a pogorât la noi chiar Fiul lui Dumnezeu, Domnul Luminii Veșnice să ne…
Gândul cel Bun și Sfânt – Lumina lui Hristos în om
Gândul cel Bun și sfânt pe care ni-l dă Dumnezeu este Lumină vie, dumnezeiască, oferită nouă, celor care avem nevoie să ne ridicăm pe o treaptă superioară, la rang înalt de îngeri. Dumnezeu l-a făcut pe om pentru a deveni înger sfânt cu trup material, nicidecum animal. Când a suflat în fața omului pământesc, făcut…
Marea Neagră – Recorduri și Particularități care o fac unică pe glob
Marea Neagră, la care are ieșire și țara noastră, este unică pe glob din foarte multe puncte de vedere. Multele recorduri mondiale pe care le deține și particularitățile ei, ne trezesc curiozitatea și dorința de a o cunoaște mai bine. Marea Neagră, marea noastră dragă, la țărmul căreia ne petrecem clipe minunate, stând la plajă…
Maimuța urlătoare – cel mai gălăgios animal din lume
Maimuța urlătoare este cel mai gălăgios animal din lume. La începutul și la sfârșitul zilei strigătele ei, ca niște urlete deosebit de puternice, pot ajunge la 128 decibeli. Ea trăiește în pădurile tropicale din America de Sud și America Centrală. Maimuțelele urlătoare sunt cele mai mari maimuțe din America de Sud și se numără printre…
Inima curată – Cheia Comuniunii cu Dumnezeu
Condiția esențială pentru comuniunea noastră cu Dumnezeu este să ne păstrăm inima curată. Inima este locul de odihnă al lui Dumnezeu, care vine cu drag și se odihnește în inimile celor care fac exact cele dorite și poruncite de El, căci acestea sunt „bune foarte” și potrivite pentru toată lumea. Lor le dăruiește Dumnezeu energii…
La Granița dintre Pământ și Cer
La granița dintre pământ și cer, suntem noi, oamenii, ființe vii, făcute de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa divină. A făcut Dumnezeu o ființă intermediară, care să se asemene și cu mamiferele pământești și cu sfinții îngeri cerești. Omul este făcut din țărână pământească dar și din energie vie dumnezeiască. Energia vie din noi…
Omul – Luminător Pământesc și Fiul lui Dumnezeu
Omul a fost creat în mod special pentru a deveni un luminător pământesc și un fiu al lui Dumnezeu. La sfârșitul Creației Sale, Dumnezeu a făcut și un înger care se naște din țărână pământească și din energie vie dumnezeiască, suflată din Sine Însuși. Un astfel de om are și puteri pământești și puteri dumnezeiești,…
